Neagoe dă bir cu fugiții!

Apele nu sunt deloc liniștite la Gloria după ce antrenorul Eugen Neagoe ar fi solicitat în cursul zilei de miercuri rezilierea de contract cu „lanterna roșie” a Superligii.
Conform ProSport, în cursul zilei de miercuri s-au derulat negocieri între Neagoe și conducerea Gloriei Buzău cu privire la rezilierea contractului primului. Însă Cristi Lupu, președintele executiv al Gloriei, a negat această informație susținând că nu ar fi existat o asemenea discuție cu Neagoe, mai scrie sursa citată.
„Nu se pune problema să ne despărțim de Eugen Neagoe. Nu am discutat nimic cu el despre așa ceva. Domnul Neagoe va face deplasarea la Sibiu, deși este suspendat”, a spus Lupu.
Conform unor informații de ultimă oră obținute de Pro Sport, Eugen Neagoe a primit o ofertă de la Sepsi, acolo unde este dorit în locul lui Valentin Suciu. Este de așteptat acum să vedem care va fi finalul negocierilor dintre tehnicianul oltean și conducerea Gloriei, chiar dacă șefii antrenorului oltean au negat faptul că ar exista o astfel de discuție între cele două părți.
Gloria Buzău va întâlni în runda următoare Hermannstadt, meci la care Eugen Neagoe este suspendat. Tehnicianul oltean a primit două etape de suspendare și o amendă de 320 lei după ce a fost eliminat la partida cu FCSB. „Nu l-am înjurat pe arbitru, nu i-am făcut nimic. La orice gest, cartonaş. Ridici mâna, cartonaş. Vine, poc, imediat. Să nu cumva să îi deranjezi. I-ai terminat. Nu vreau să vorbesc mai multe, că abia aşteaptă oamenii”, a declarat Eugen Neagoe după meciul cu FCSB de la Buzău.
Mai multe despre meciul Gloriei de la Sibiu, AICI



