Actualitate

Nea Gică, la Pro TV

„Am fost onorați să-l însoțim pe nenea Gică Baciu, din Mânzălești, Buzău, acest adevărat <ambasador> al zonei noastre, la emisiunea lui Măruță pentru a demonstra vitalitatea proverbială a muntenilor”, mărturisește Cecilia Petrescu, care atunci când spune „noi” se referă la Grupul de Tradiții și Obiceiuri ,,Slănicul” din Mânzălești, Ținutul Buzaului, de care este legată sufletește ca de propria familie. Fostă educatoare și păstrătoare a tradițiilor și obiceiurilor locului, Cecilia Petrescu este și coordonatoare a Ansamblului Slănicul, dar și custode al Muzeului „Timpul Omului”. A trecut de câțiva ani pragul celor 70 și prin tot ceea ce face demonstrează propriul exemplu că secretul  unei vieți lungi și împlinite, așa cum este, de altfel, și cea a lui nea Baciu care are deja 102 ani, este bucuria de a trăi viața cu tot ceea ce ține de spiritualitatea ei. Prin urmare, nu avea cum să nu se afle alături de Gică Baciu pentru a promova Ținutul Buzăului și oamenii  de aici, cu viața lor patriarhală, cu obiceiurile și tradițiile lor, oameni pe care îi îndrăgește și îi prețuiește. Gică Baciu, un exemplu de voință și vitalitate, trăiește într-un cătun pitoresc din Mânzălești, ascuns între coline acoperite de o mantie de sare, și se bucură de o viață simplă și plină de activități specific traiului de la munte. El este și protagonistul unui scurt metraj, care a fost selecționat  la Agrofest, Slovacia, cel mai mare festival de film rural din Europa. Scurtmetrajul realizat de Buzău Land Productions, „Bătrânul şi iarba”, a fost selecţionat la cel mai mare festival de film rural din Europa: Agrofest din Slovacia și prezintă în  șase minute un ritual ancestral în această zonă de munte, respectiv cositul şi strânsul fânului, în care este surprins nea Gică, de acum personaj devenit legendar.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker