Actualitate

VIDEO | Natalia Pancec, una dintre cele mai talentate violoniste din România, la Aluniș

Natalia Pancec, una dintre cele mai talentate violoniste din România, se va afla, în perioada 26 iulie-1 august, la Aluniș, pentru a pregăti, în cadrul unui Masterclass, tineri violoniști care să își ducă cunoștințele și abilitățile la nivelul următor. Cu Natalia Pancec ne întâlnim și în acest week-end, sâmbătă, 3 iulie, la Aluniș Art Center, pentru că va cânta, alături de Emilian Florentin Gheorghe, MetaVivaldi – „Anotimpurile” și piese rock clasice.

Natalia Pancec este din 2018 şef de partidă la vioara I în orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti și a avut ocazia, în mai multe rânduri, să cânte în poziţia de concertmaestru. A cântat ca solistă cu diferite filarmonici din țară, precum cele de la Sibiu, Brașov, Bacău, Râmnicu-Vâlcea, Galaţi. De asemenea, a mai concertat cu Orchestra UNMB, Orchestra Simfonică București, precum și cu Filarmonica George Enescu din București. A colaborat cu dirijori importanți ca Nicolae Moldoveanu, Tiberiu Soare, Florin Totan, Ovidiu Bălan, Costin Adrian Grigore sau Dumitru Goia. A participat la festivaluri în România (Bucharest Music Film Festival, Anim’est, Sighișoara, Premiile Gopo, etc.), Germania, Franța și Japonia.

Natalia Pancec (Colotelo) a urmat cursurile Liceului de muzică „Dinu Lipatti” și a absolvit Universitatea Națională de Muzica București la clasa de vioară a maestrului Daniel Podlovschi, iar în 2010 a obținut titlul de doctor în muzică.

Violonista a obţinut o suită de premii importante, cum ar fi Marele Premiu la Concursul „Paul Constantinescu” din Ploieşti, Premiul I şi Premiul special al juriului la Concursul „George Enescu – Impresii din copilărie”, culminând, în 2003, cu Premiul al III-lea (singurul premiu acordat) la Concursul Internaţional Jeunesses Musicales din Bucureşti.

A susţinut recitaluri găzduite de Sala “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Aula Palatului Cantacuzino, Sala Dalles, dar mai cu seamă de cele două săli ale Ateneului Român, cu Cvartetul “Noblesse”, în compania pianistelor Verona Maier şi Simona Strungaru, a chitaristului Maxim Belciug, de asemenea cu pianista Taeko Ishinabe (Japonia).

Colaborează cu ansamblul de muzică contemporană “devotioModerna”, cvartetul Arco, în “When Violin meets Guitar”, Shannon Ceili Band (muzică irlandeză), şi altele.

 

Care este programul masterclass. Condiții pentru participanți

În ceea ce privește masterclassul de la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august, de la Aluniș va fi o ocazie foarte bună pentru tinerii talentați  să  beneficieze de ședințe individuale și de grup  pentru  a obține ghidare și sfaturi în ceea ce privește repertoriul, precum și uneltele necesare de gestionare a emoțiilor pe scenă. „Din poziția de concertmaestru (șef partidă) și cântând alături de numeroase filarmonici din țară, Natalia Pancec cunoaște îndeaproape emoțiile devastatoare care te pot cuprinde și ceea ce este nevoie să faci pentru a avea solouri cu zâmbete pe buze care sunt doar despre bucuria de a cânta”, spun organizatorii de la Aluniș.

Masterclass-ul se adresează celor care au studiat sau studiază vioara și se va desfășura conform următorului program: Workshop  privind strategii pentru combaterea emoțiilor negative pe scenă. (2h); fiecare participant va beneficia de cel puțin 3 ședințe individuale cu Natalia Pancec; sesiune de concluzii și sfaturi la încheierea Masterclass-ului.

Taxa de participare este de 400 lei de persoană (nu include cazarea sau mese).  Cei interesați au ca variante de cazare pe perioada masterclassului Alunș Retreat: – 25 lei/persoană/noapte – campare la cort cu acces la chicinetă și grup sanitar cu duș; Pensiunea Nicoară: 150lei/persoană/noapte ;  la gazdă în sat: 50lei/noapte.

Toate mesele se pot lua în sistem a la carte la cafeteria Centrului de Arte Aluniș.

Participanții trebuie să aibă minim 14 ani, iar minorii vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal.

Masterclass-ul se organizează pentru un minim  șase participanți. Înscrierile se fac până pe 18 iulie 2021 prin email la [email protected].

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker