Sport

Naşele de pe Rapid! Campioana, împinsă în prăpastie la Buzău

Gloria Buzău – Rapid Bucureşti 36-29 (18-14)

Mare lucru dacă Rapid nu va dezvolta un adevărat complex în faţa Gloriei! Campioana a arătat că nu a înţeles nimic din ultima vizită la Sala Sporturilor, din luna februarie, şi s-a prezentat din nou cu lecţia neînvăţată şi miercuri seară, în a doua etapă a Ligii Naţionale.

Din nou, Rapid, una dintre echipele care ne va reprezenta, în curând, în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, n-a scăpat de umilinţă, iar fetele lui Adrian Chiruţ, încurajate senzaţional de o sală arhiplină, au oferit, poate, cea mai bună evoluţie de când joacă sub emblema clubului din Crâng. Fără a arăta niciun moment ca o echipă, ci doar ca o sumă de valori individuale puse abia atunci să evolueze împreună, Rapid a fost, la Buzău, în cea mai proastă versiune a ei, fără soluţii în atac şi cu o apărare vraişte, străpunsă mai de fiecare dată de gurile de foc ale buzoiencelor, Harabagiu ori Iuganu.

Gloria a condus la pauză cu patru goluri, 18-14, după care filmul s-a rupt, iar gazdele au dat campioanei lovitură după lovitură. Nu întâmplător, în repriza secundă, Gloria a avut în câteva rânduri avantaj de nouă goluri pe tabela de marcaj (31-22, 32-23, 33-24, 36-27). Finalul, 36-29, a fost într-un extaz general şi aşează Gloria în postura de lideră a clasamentului, cel puţin până la încheierea tuturor meciurilor din runda a 2-a, partide care urmau să se decidă aseară, după închiderea ediţiei.

GLORIA: Batinovic, Kelemen, Nenezic – Harabagiu – 8 goluri, Iuganu (6), Vasileuskaya (5), Blazevic (4), Petrovic (4), Ilyina (3), Zamfirescu (3), Moroianu (3), Prkacin. Antrenor: Adrian Chiruţ

RAPID: Dedu, Ciucă – Grozav – 7 goluri, Lacrabere (6), Hernandez (4), Buceschi (3), Fernandez (3), Lopez (2), Ostase (2), Korsos (1), Kanor (1), Perianu, Gutierrez, Espinola, Badea, Guialo. Antrenor: Carlos Viver

Duminică, prima deplasare: CSM Tg. Jiu – Gloria, de la ora 12.00

După două partide la rând în Sala Sporturilor, ambele depăşite perfect, 28-19 cu CSM Slatina, şi 36-29 cu Rapid, Gloria merge duminică în prima deplasare a sezonului. Adversara buzoiencelor este nou-promovata CSM Tg, Jiu, iar meciul se va disputa duminică, de la 12.00, în Sala Polivalentă din capitala Gorjului. Jiencele au început oarecum surprinzător campionatul, cu o victorie în faţa mult mai experimentatei Dacia Mioveni, rezultat care a dus şi la despărţirea argeşencelor de antrenorul Goran Kurteş, urmată apoi, inevitabil, de un eşec pe terenul vicecampioanei CSM Bucureşti.

Liga Naţională – Etapa a 3-a:

  • Măgura Cisnădie – CSM Bucureşti
  • Minaur Baia Mare – CSM Galaţi
  • HC Zalău – Dacia Mioveni
  • CSM Tg. Jiu – Gloria Buzău
  • Rapid Bucureşti – CSM Slatina
  • SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila
  • SCM Craiova – Gloria Bistriţa

Într-un meci din etapa a 2-a, CSM Bucureşti – CSM Tg. Jiu 34-28

Clasament

  1. GLORIA – 6 p.
  2. CSM Bucureşti – 4 p.
  3. Rm. Vâlcea – 3 p.
  4. Craiova – 3 p.
  5. Bistriţa – 3 p.
  6. Tg. Jiu – 3 p.
  7. Brăila – 1 p.
  8. Cisnădie – 1 p.
  9. Rapid – 1 p.
  10. Mioveni – 0 p.
  11. Zalău – 0 p.
  12. Baia Mare – 0 p.
  13. Slatina – 0 p.
  14. Galaţi – 0 p.

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker