Cultură

Muzeele din Ținutul Buzăului, unde „poți sta de vorbă” și cu pietrele

Muzeul Formelor din Bozioru, un produs marca Geoparc „Ținutul Buzăului”, este un spațiu interactiv relativ nou, inaugurat în 2018, la inițiativa asociației omonime. Muzeul Formelor din Bozioru găzduiește mai mulți „bolovani”, cunoscuți mai ales sub numele de „trovanți”. De aceea, are ca obiectiv protejarea și promovarea trovanților și „Babelor” de pe dealul din Ulmet și din tot ținutul, scrie site-ul www.muzeedelasat.ro.

Șase dintre acești trovanți pot și comunica cu vizitatorii, însoțindu-i într-o călătorie în timp, ce parcurge 12 milioane de ani. Acest lucru este posibil datorită Realității Augmentate, care intermediază dialogul dintre călători și gazdele de piatră. Aici, vizitatorii pot explora mai multe etape ale istoriei Pământului, alături de trovanții Sandi, Ulmi, Concrețel, Mari, Delta sau Trovi.

Acesta face parte dintr-un proiect mai amplu de conservare și promovare a elementelor naturale deosebite din zonă, a valorilor de patrimoniu cultural și istoric și pentru susținerea dezvoltării sociale și economice a comunelor pe principiul dezvoltării durabile. Muzeul este situat în cadrul Centrului de Informare și Promovare Turistică din Bozioru.

Tot în Ținutul Buzăului, la Lopătari, se află Muzeul „Șapte locuri de poveste”, unde vizitatorii pot cunoaşte şapte locuri din Ţinutul Buzăului despre care bătrânii au spus poveşti cu balauri, uriaşi, căpcăuni, spirite protectoare, pietre magice şi leacuri nemaiîntâlnite, iar la  Mânzăleşti funcţionează Muzeul „Timpul Omului”, care atrage vizitatori din țară și din afara ei.

Acestea se aflătură Muzeului „Chihlimbarului” de la Colți, de asemenea un muzeu cu totul și cu totul deosebit, unde pot fi admirate 200 de piese, printre care și un bulgăre de chihlimbar cu o greutate de 840 de grame. În acest muzeu se poate face o călătorie virtuală mulțumită echipei „Muzee de la sat”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker