Actualitate

Motan rănit grav, salvat după intervenția polițiștilor de la Protecția Animalelor

Un motan a primit o șansă la o viață cât mai normală după ce polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au aflat de suferința acestuia de pe o rețea de socializare. În scurt timp, motanul Micu, care suferise un accidentare, a fost preluat și operat de un medic veterinar, iar acum se recuperează.

În data de 04 mai a.c. polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au observat pe un grup de socializare un anunț în care se cerea ajutor pentru un motănel. Acesta suferise o accidentare, fără a se cunoaște împrejurările, și necesita de urgență o intervenție chirurgicală pentru a se putea alimenta.

Povestea lui, pe scurt:

Cea care îl îngrijește sună disperată la o cunoștință pentru că Micu e grav rănit.

Apelul său este preluat și distribuit de asociații de profil pe grupuri social media.

Mesajul de solicitare ajutor este văzut de Poliția Animalelor din Buzău.

Din “întâmplare”, polițiștii dau de un medic veterinar cu suflet mare.

Deznodământ: Azi, Micu se recuperează după intervenția chirurgicală pentru fractura de mandibulă.

Morala: Pisi, ai grijă când treci strada sau când umbli prin vecini! În caz de nevoie, apelează la noi!”, a fost mesajul polițiștilor buzoieni.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker