Sport

Moldovan i-a bătut pe moldoveni

Metalul s-a impus dramatic, în prelungiri

Meci spectaculos, vineri după-amiază, pe sinteticul „Cornel Negoescu”. Metalul și Aerostar își disputau cele trei puncte, într-un play-off dominat de echipele buzoiene, iar băcăuanii aveau doar varianta victoriei. De altfel, prima mare ocazie a aparținut oaspeților, la șutul lui Vraciu, parat spectaculos de Dinu. Au urmat momente foarte bune pentru elevii lui Vali Stan, neconcretizate, din păcate, pe tabela de marcaj. Antone a nimerit transversala, după o centrare care depășise toată apărarea oaspeților, iar Alin Manea a pasat neinspirat, deși putea să șuteze din șase metri. La polul opus, mai lucizi pe faza de atac au fost cei de la Aerostar. Cu cinci minute înainte de pauză, Vraciu a finalizat calm, cu o lovitură de cap, demonstrând că experiența contează enorm, la nivelul Ligii a 3-a. Băcăuanii intrau la cabină în avantaj.

Al doilea mitan a fost unul în care ocaziile au fost împărțite, și pe fondul faptului că Metalul a atacat cu toate liniile, lăsând spații imense. Aerostar a avut câteva șarje excelente pe contraatac, putând majora scorul dar, de fiecare dată, Metalul a fost ocrotită de zeița Fortuna. Buzoienii au avut o mare ocazie în minutul 65, la bara lui Arnăutu.

Finalul jocului a fost dramatic. Adi Moldovan, trimis în teren cu jumătate de oră înainte de final, a egalat în minutul 90, cu o lovitură de cap excelent plasată, fără nicio șansă pentru goalkeeperul oaspeților.

Când toată lumea se pregătea să părăsească arena iar spectatorii erau oarecum mulțumiți cu egalul, același Moldovan a scos din joben un șut la colțul lung, cu care aducea pe Metalul în avantaj. Era minutul 95 iar după gol centralul Andrei Baciu fluiera finalul.

Metalul a profitat de eșecul celor de la Râmnicu Sărat, 0 la 1, în deplasare cu Unirea Braniștea, apropiindu-se la numai un punct de lider. În același timp, locul secund este aproape securizat, după victoria de vineri, buzoienii distanțându-se la 5 puncte de Braniștea și 14 de Aerostar.

Runda următoare, Metalul se deplasează la Galați pentru meciul cu Braniștea, în timp ce Olimpia va juca la Bacău, cu Aerostar.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker