Sport

Moale ca Oţelul! Gloria a făcut scor în primul amical din cantonament

Gloria a început în forţă seria meciurilor de verificare stabilite în cantonamentul de la Poiana Braşov. Ieri, în primul test al acestei perioade, echipa buzoiană a trecut la scor, 4-0 (2-0) de nou-promovata Oţelul Galaţi. Scorul a fost deschis încă din minutul 6 de unul dintre noii sosiţi în această vară în Crâng, Georgian Honciu, iar Cristi Ciobanu a stabilit scorul pauzei în minutul 34. Imediat după reluare (49), Alin Cârstocea a mărit diferenţa, iar cu 10 minute înainte de final, o altă achiziţie a cestei veri, Valentin Munteanu, a stabilit scorul final.

Cristi Pustai a început amicalul cu Oţelul în formula: Relu Stoian – Sergiu Pârvulescu, Daniel Vîrtej, Cristi Marku, Robert Sălceanu – Pablo Gaitan, Dinko Trebotic, Georgian Honciu, Valentin Munteanu, Cristian Ciobanu, Andrei Blejdea. Au mai jucat: Wynny Boyson – Andrei Banyoi, Răzvan Matiş, Ariel Lopez, Kamil Wiktorski, Alin Cârstocea, Bogdan Oteliţă şi Alin Manea.

Pentru fotbaliştii buzoieni, amicalul cu Oţelul a fost al treilea din această vară, după 8-1 cu Voinţa Lanurile, la Rm. Sărat şi 0-2 cu Unirea Slobozia, în Crâng. Pe durata stagiului de pregătire de la Poiana Braşov Gloria mai are programate alte două teste, cu Progresul Spartac Bucureşti (16 iulie) şi Metaloglobus Bucureşti (19 iulie).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker