Monden

Mirela Ursache, proiecte de sărbători cu şi despre familie

Când sunt implicaţi cei dragi în activitatea ta profesională, parcă mai bine merge meseria de artist şi mai mândră devii de proiectele tale. Astfel de sentimente trăieşte în această perioadă şi Mirela Ursache, care a lansat în numai câteva zile trei melodii dedicate serbătorilor de iarnă, una chiar cu versurile proprii, filmate şi regizate de băiatul ei cel mare, Alexandru.

În plus, artista mai pregăteşte încă două piese etno, de dată această, dedicate familiei şi soţului ei, Vlad, pe care însă le va lansa după sărbători, întrucât în această perioada nu mai are timp să ajungă în studioul de înregistrare. Buzoianca are acum programul ocupat cu petrecerile de sărbători, plus filmările pentru emisiunile festive.

„Am lansat până acum melodiile specifice sărbătorilor de iarnă, <Colindă Crăciunului>, şi <Am pornit cu colindatul>, precum şi o melodie de suflet, <Dorinţa de Crăciun>, cu versuri ce îmi aparţin. Filmările au decurs într-un studio închiriat din Bucureşti, întrucât nu prea am avut parte de zăpadă în aceste zile. Însă cea mai mare mândrie a mea este că ajutorul de bază pentru aceste clipuri a fost băiatul meu Alexandru, care face parte din stafful unei case de producţii din Bucureşti şi care şi-a făcut timp pentru aceste trei proiecte. Regia, cadrele şi montajul îi aparţin în totalitate. Vă invit să le apreciaţi şi să le ascultaţi cu drag, sunt lucrate cu suflet”, a declarat Mirela Ursache.

„Piesele etno le voi lăsa pentru la primăvară”

Buzoianca a mai precizat că tot luna aceasta a mai realizat alte două piese,  dedicate tot familiei, mai exact soţului şi părinţilor, Pentru aceste piese sunt de factură etno, videoclipurile necesită alt scenariu şi altă poveste, aşa că, după sărbători Mirela va relua cu siguranţă filmările.

„Lucrul pe grabă strică, aşa că voi onora în acest zile invitaţiile petrecerilor de final de an pe care le mai am, mă pregătesc de seria momentelor de Revelion, unde voi cânta pentru buzoieni în cinci locaţii festive şi la spectacolul de pe Platoul Dacia. Deci piesele etno le voi lansa în primăvară. Familia mă va aştepta. Până atunci, promit să ne reunim cu toţii la masa de Crăciun, poate chiar în casă nouă! Şi aşa ne întâlnim foarte rar cu toţii. Moşul să fie darnici şi bun, în rest le facem pe rând, cu sufletul!“, a mai declarat Mirela Ursache.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker