Actualitate

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului vine la inaugurarea Clubului Oamenilor de Afaceri Buzoieni

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, vine miercuri la Buzău pentru a participa la deschiderea Clubului Oamenilor de Afaceri Buzoieni. Deși inițiativa înființării acestui club aparține senatorului liberal Vlad Pufu, noua structură asociativă se descrie drept una „liberă, deschisă și fără apartenență politică”.

Senatorul PNL Vlad Pufu

Pufu a anunțat, în luna februarie a acestui an, că dorește să înființeze Clubul Oamenilor de Afaceri din Buzău, un proiect prin care oamenii de afaceri buzoieni să găsească o formă de sprijin, dar și noi posibilități de dezvoltare. Acesta a mai declarat că noul proiect nu va avea o anume apartenență politică, ci va fi destinat tuturor, dincolo de diferențele de ideologii. Antreprenorii vor avea autonomie și vor decide cum vor acționa și cum se vor organiza. „Clubul Oamenilor de Afaceri din Buzău este o formă liberă și neafiliată politic, ce-și dorește să-i reunească pe  antreprenorii care au nevoia unei informații de business sosită la timp. Ideea acestui proiect a venit din experiența mea ca fost antreprenor, pentru că am simțit că apartenența la o organizație mi-a lipsit de multe ori, pentru că schimbul de idei și experiențe povestite de oameni mai iscusiți ca mine în ale business-ului mi-au fost de folos, astfel încât să nu iau decizii greșite. Sunt sigur că, la fel ca mine, există mulți alții”, spunea senatorul Vlad Pufu.

În cadrul clubului, antreprenorii vor găsi consultanță și își vor împărtăși poveștile, dar vor fi și întâlniri cu potențiali investitori, care doresc să își mute afacerile la Buzău, mai spune inițiatorul. „Fiecare antreprenor poate găsi alții la fel ca el, aflați la început de drum sau cu mai multă experiență. Poate găsi oportunități de consultanță, de informație de business, noutăți legislative și tot ce îl poate ajuta pentru a-și dezvolta afacerea, de la schimburi de idei la întâlniri cu parteneri interesați de investiții în Buzău. Vor fi experiențe de business povestite de oameni de afaceri cunoscuți din România, întâlniri cu parteneri care caută să investească în Buzău, consultanți care să ajute.  Este, dacă vreți, o formă de socializare specializată și agreabilă în același timp. Mai mult, vor fi invitați la un dialog deschis, în cadru organizat, oameni din administrație și autorități care decid politicile publice din domeniu”, a explicat Pufu.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker