Opinii

Mihaela, dragostea mea!

Scriind despre politică în ultimele câteva luni, nu am putut să nu remarc instabilitatea din această ramură esențială a puterii de stat, pe care nu am conștientizat-o atât de mult înainte să am de-a face activ cu ea. Am observat, în toată această perioadă, numeroase declarații de dragoste între aleșii poporului, contrazise, cel mai adesea, de fapte. Toți se stimează, toți se prețuiesc și toți se ponegresc în aceeași măsură, un fel de dragoste „cu năbădăi”.

În toți anii de școală, la orele de Istorie mă minunam de ușurința cu care domnitorii din vremuri apuse erau maziliți de către imperiile cu pretenții de pe teritoriu și mă gândeam că trebuie să fi fost niște vremuri foarte tulburi pe atunci. Cu toate acestea, am realizat că instabilitatea s-a perpetuat și singura schimbare notabilă este că nu mai există riscul decapitării la propriu a conducătorilor, în rest, mazilirea s-a păstrat, doar că s-a modernizat, iar acum i se spune „demitere”.

I-am privit pe membrii partidelor politice de la nivel național cum apar în ochii publicului susținându-și devotamentul pentru un lider anume, cum au discursuri pompoase și elogioase și cum le promit acestora credință veșnică, pentru ca, la nivel de câteva zile, să uite toate vorbele frumoase și să întoarcă armele. Nu degeaba se spune că e o linie subțire între dragoste și ură, iar mazilirile politice românești sunt mascate de „iubire”, dar mânate de interese personale.

Știm deja cu toții că politica este o lume cruntă, unde nu supraviețuiesc decât cei mai duri, care știu cu ce se „mănâncă”. O trăsătură esențială a unui politician feroce este tocmai capacitatea de a nu se implica emoțional, ci de a-și gândi deciziile în mod rațional, rece și detașat. Un politician care schimbă taberele nu mai are credibilitate, iar unul care alege cu inima nu are șanse de reușită.

Nu cred în dragostea multor politicieni, nici față de colegii lor, nici față de popor. Cred că instabilitatea dintre ei se răsfrânge asupra noastră: alt lider, alte concepții, alte interese, alte decizii ale căror consecințe le vom „încasa” noi. Mai mult decât atât, a-ți numi liderul de partid incompetent, voalat sau nu, spune ceva și despre tine ca membru, care ți-ai exprimat votul și l-ai susținut în deciziile sale. Prejudiciul de imagine este și la nivelul întregului organism politic, dar și la nivel individual, iar credibilitatea scade în ambele cazuri.

Simplul fapt că ne referim la politică în termeni de tipul „scena politicii românești” sau „actorii politici”, denotă impresia generală, aceea a unei piese de teatru, un text deja consacrat, actualmente doar interpretat, aparținând mai multor genuri literare: comedie, satiră, tragedie, absurd, grotesc, muzical… și altele.

În aceste condiții, nu pot să nu mă gândesc la faptul că singurul moment în care dragostea unui politician a fost declarată sincer, fără interese ascunse, a fost în 2009, la finalul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, atunci când Mircea Geoană a rostit celebrele cuvinte către soția sa: „Mihaela, dragostea mea!”. Doamna nu a fost „mazilită” din această „funcție” nici până în prezent, ceea ce mă face să cred că există, totuși, și povești de iubire cu final fericit.

Articole similare