Cu o apărare în piuneze din cauza accidentării lui Alberto Olaru, Metalul a tot căutat o alternativă care să întrunească pretențiile lui Vali Stan și care să fie totodată viabilă din punct de vedere al salariului. După ce Dănuleasă a fost trimis înapoi la Farul, era clar că alb-albaștrii aveau nevoie ca de aer de un stoper.
În cele din urmă, buzoienii au confirmat transferul lui Damian Cimpoeșu, fundaș central care a evoluat în sezonul de toamnă la Steaua București. Stoperul venise la trupa militară de la Sănătatea Cluj.
Fundașul central originar din Turda a jucat pentru prima dată în Liga 2 pentru Steaua… Acum două ierni, Cimpoeșu era împrumutat pentru o perioadă de șase luni de către FC Botoșani, însă acesta nu a apucat să joace în niciun meci pentru prim-divizionară. În cariera sa, Cimpoeșu a trecut de la FC Ardealul la CFR Cluj U19, apoi a evoluat, la seniori, pentru CS Ocna Mureș, Sticla Arieșul Turda și Sănătatea Cluj.
Nouă partide a bifat Cimpoeșu pentru Steaua, fiind titular inclusiv în remiza din noiembrie cu Metalul. Noul fotbalist al echipei buzoiene a mai evoluat pentru Steaua în partidele cu Gloria Bistrița (0-2), Ceahlăul (2-0), Câmpulung (1-0) și Satu Mare (4-1), CSM Reșița (2-0), FC Bihor (2-4), ASA Tg. Mureș (2-1), dar și în acel 2-3 cu FC Bacău, meci în care a bifat 45 de minute. A fost rezervă neutilizată în partidele cu Sepsi, Corvinul, Șelimbăr și Dumbrăvița, CS Dinamo și Concordia, întâlniri din prima parte a sezonului. Pentru capitolini, a contabilizat 717 minute, 627 în Liga 2 și 90 în Cupa României.
În această iarnă, Steaua s-a mai despărțit de un fundaș central, Nestorly Lumbu, fotbalist care a rămas totuși în fotbalul mioritic, semnând cu Olimpia Satu Mare.
Venirea lui Cimpoeșu dublează practic numărul transferurilor reușite de Metalul, după ce, acum trei săptămâni, alb-albaștrii anunțau că s-au înțeles cu Valentin Milea de la Metaloglobus. Ambii fotbaliști au fost achiziționați definitiv.
Cât despre o campanie de mercato mai consistentă, Vali Stan s-a declarat destul de pesimist, declarând că bugetul Metalului a fost deja foarte solicitat. Nu este exclusă însă varianta unui împrumut, situație în care salariul jucătorului sosit la Buzău să fie plătit „frățește”, jumătate de Metalul, jumătate de clubul de care aparține.



