Sport

Metalul, satisfacţii şi regrete la final de play-off

Liga a 3-a a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele celei de-a 9-a şi ultime etape din play-off. În seria a 2-a, lucrurile erau clare, Oţelul şi CSM Focşani fiind cele două echipe care vor susţine barajul pentru promovarea în eşalonul al doilea. Metalul, indiferent de rezultatul meciului cu Oţelul, urma să încheie pe locul 4.

Din păcate, nici cea de-a treia confruntare cu gălăţenii, din play-off, nu a fost cu noroc, băieţii lui Vali Stan suferind o nouă înfrângere în faţa jucătorilor lui Dorinel Munteanu. Oţelul a condus cu 2-0 la pauză după reuşitele lui Adăscăliţei (33) şi Farcaş (45+1), dar buzoienii au restabilit egalitatea, punctând prin Andrei Pavel, din penalty (60) şi Rafael Manea (75). Juniorul Denis Bordun, aflat la debut în tricoul Oţelului, a reuşit golul victoriei cu zece minute înainte de final: 2-3, a cincea înfrângere, punându-le la socoteală şi pe cele două din sezonul regulat, pentru Metalul împotriva marii favorite la promovare din serie. Metalul rămâne cu un loc 4 la prima participare într-un turneu de promovare, performanţă fără egal în istoria clubului, comparabilă, eventual, cu acea prezenţă în optimile Cupei României de acum trei ani, dar şi cu regretul că, dacă nu ar fi existat atâtea probleme de lot, poate că şi implicarea în lupta pentru primele două poziţii, de baraj, ar fi fost alta.

Liga a 3-a, Seria a 2-a, Play-off – Etapa a 9-a (ultima)

  • CSM Focşani – Aerostar Bacău 3-1
  • Metalul Buzău – Oţelul Galaţi 2-3

Clasament final

  1. Oţelul 70 p.
  2. Focşani 61 p.
  3. Aerostar 39 p.
  4. Metalul 36 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker