Sport

Metalul, eşec la Bacău, dar rămâne pe podium

A doua deplasare, a doua înfrângere pentru Metalul în campionat. După eşecul dramatic din urmă cu două etape, de la Lieşti, buzoienii cu cedat cu 1-2,  vineri, la Bacău, pe terenul Aerostarului, formaţie retrogradată în vară din liga secundă. Cu gânduri de play-off, ambele echipe ştiau cât de importantă este victoria în economia clasării finale între primele patru, la finalul sezonului regulat. Planurile buzoienilor, de a obţine la Bacău cel puţin un punct, au fost date peste cap ra­pid, după ce atacantul gazdelor, Danale, a deschis scorul încă din minutul 5. Metalul a încercat să se regrupeze din mers, oca­ziile importante i-au aparţinut, dar egalarea a venit abia în prelungirile primei reprize, la super-execuţia lui Marius Tudorică, un şut direct în vinclu din afara careului. Ironia sorţii, golul victoriei gazdelor i-a aparţinut râmniceanului Dorin Burlacu, care l-a învins pe Şerban cu un şut din apropiere, în urma unui corner.

Metalul: R. Şerban – Ceauşu, Mihăeş, Stănică, Şt. Păun – Cl. Zamfirescu, D. Stan, Tudorică, Atomei – A. Iacob. A. Pavel. Antrenor: Vali Stan

Într-o altă partidă a etapei a 5-a, CSM Rm. Sărat s-a impus la scor, 5-1 (4-1) pe terenul celei mai slabe echipe din serie, Sportul Chiscani. Golurile râmnicenilor au fost marcate de Mădălin Socol (15), Ionuţ Roman (20), Rareş Dogaru (35), Dănuţ Oprea (40-pen.) şi Ricardo Mihalache (65).

În week-end este programată etapa a 6-a, iar meciurile vor avea loc de acum înainte de la ora 15.00. Echipele buzoiene vor evolua pe teren propriu, CSM Rm. Sărat cu Aerostar Bacău, vineri, şi Metalul cu Viitorul Ianca, sâmbătă.

Liga a 3-a, Seria a 2-a – Etapa a 5-a

  • Aerostar Bacău – Metalul Buzău 2-1
  • Sporting Lieşti – Dinamo Bacău 2-1
  • Sportul Chiscani – CSM Rm. Sărat 1-5
  • Viitorul Ianca – CS Făurei 3-1
  • CSM Focşani – Oţelul Galaţi 3-1

Clasament

  1. LIEŞTI 13 p.
  2. CSM Focşani 10 p.
  3. Metalul 9 p.
  4. Oţelul 9 p.
  5. Ianca 9 p.
  6. Aerostar 8 p.
  7. CSM Rm. Sărat 7 p.
  8. CS Făurei 4 p.
  9. Dinamo Bacău 3 p.
  10. Chiscani 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker