Sport

Metalul, cireaşa de pe tortul transferurilor!

Campania de transferuri a verii se încheie spectaculos la Metalul! La sfârşitul unei liste care, oricum, cuprindea mutări de calitate, a căror viabilitate s-a văzut imediat, în derby-ul cu Focşani din chiar prima etapă – portarul Iulian Dinu şi extrema Marius Cocârlă -, staff-ul echipei buzoiene l-a adăugat pe experimentatul atacant Paul Batin (35 de ani), sezonul trecut la Concordia Chiajna, în Liga a 2-a, cu care s-a bătut pentru promovare.

Batin, fotbalist născut la Baia Mare, este posesorul unui CV pe care sunt trecute echipe importante din fotbalul românesc, precum CFR Cluj, UTA, Gaz Metan Mediaş, Pandurii Tg. Jiu, FC Braşov, FC Botoşani sau Dinamo Bucureşti. O relaţie mai specială a avut-o cu Concordia Chiajna, pentru care a mai jucat în două episoade, între iulie 2017 şi ianuarie 2019 şi între septembrie 2019 şi ianuarie 2020. Metalul nu este prima experienţă la nivelul Ligii a 3-a, Paul mai evoluând, din vara trecută până în iarna care a urmat, la Progresul Şomcuta Mare. Cel mai probabil, noul atacant al Metalului va putea fi urmărit sâmbătă, în partida de campionat de pe sintetic cu Dinamo Bacău, din etapa a 2-a.

Dinu „Vamă” la Metalul, doar speculaţii

Metalul a ţinut să dezmintă zvonurile care au circulat în ultimele zile prind o posibilă cooptare în conducerea clubului a fostului preşedinte al Rapidului, Dinu Gheorghe. Speculaţiile au apărut după ce Dinu „Vamă”, aşa cum este acesta cunoscut mai bine în fotbalul românesc, a fost prezent sâmbăta trecută la Buzău la meciul cu CSM Focşani. Prin intermediul unui comunicat postat pe noua pagină oficială de Facebook, clubul explică prezenţa lui Dinu Gheorghe la partida de pe sintetic:

Comunicat AFC Metalul Buzău

„În urma articolului apărut în presa locală şi preluat de către presa naţională, ţinem să lămurim următorul aspect:

Domnul Dinu Gheorghe a fost prezent la meciul dintre AFC Metalul Buzău şi CSM Focşani, acesta fiind invitat din partea domnului Patrick Benga – membru asociat în cadrul Metalul Buzău, împreună cu alte persoane din lumea fotbalului românesc şi apropiaţi ai clubului.

Confirmăm prin acest comunicat că, în niciun moment, domnul Dinu Gheorghe NU a fost pus în discuţie pentru ocuparea postului de preşedinte al AFC Metalul Buzău sau a oricărei alte funcţii de conducere în cadrul clubului, la fel nici ceilalţi invitaţi care au participat la meci.

Vă mulţumim tuturor pentru interesul acordat clubului Metalul Buzău.

Cu stimă,

Conducerea AFC Metalul Buzău”

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker