„Mesia de la Stâlpu”, un simplu agitator pe Facebook

Locuitorii comunei Stâlpu sunt efectiv bombardați cu informații menite să agite și să inflameze spiritele la nivelul comunității, totul în iminența derulării unui eveniment care ar avea menirea să pună ordine în exercițiul administrativ local.
„Va apărea un om care va conduce astfel: toate achizițiile publice vor fi complet transparente, ușor de verificat de orice cetățean; ședințele Consiliului Local vor fi filmate și transmise public, fără excepții; consilierii locali vor avea responsabilități clare, pe zone și domenii, nu doar funcții; angajările vor fi corecte, iar acolo unde munca este prea multă, vor fi create posturi suplimentare, pentru ca oamenii să nu mai fie epuizați; munca va fi respectată, iar privilegiile nejustificate vor dispărea”. Așa cum prezentam în ediția de ieri a cotidianului OPINIA, mesajul formulat în sens mesianic indică și o dată precisă de la care schimbările se vor întâmpla, chiar dacă aceeași sursă, care nu și-a arătat fața locuitorilor către care se adresează de pe contul de Facebook „Comuna Stâlpu – administrație sub observație”, pare să reformuleze mesajul invitând, chiar, la un exercițiu democratic, tot în sensul schimbării: „Până la alegerile locale din 2028, comuna Stâlpu va intra într-o nouă etapă. Nu prin scandal, nu prin răzbunare, ci printr-o resetare democratică pe care tot mai mulți o simt necesară. Această schimbare nu mai poate fi oprită, pentru că nu vine dintr-o ambiție personală, ci dintr-o voință colectivă”.
Autorul din umbră a postat cel puțin opt seriale în care susține că prezintă așa-zise delicte descoperite în activitatea Primăriei Stâlpu, în special în ceea ce privește operațiunile de achiziții publice. De altfel, pretinsele dovezi sunt prezentate sub formă de capturi de print de pe SICAP, site-ul național unde există obligativitatea legală să fie efectuate toate tipurile de achiziții publice. Mai mult, „Mesia de Stâlpu” informa locuitorii comunei Stâlpu despre faptul că tot ce a fost prezentat pe pagina de Facebook a fost transmis inclusiv Instituției Prefectului, sub forma a nu mai puțin de 25 de petiții.
Redacția OPINIA a solicitat departamentului de comunicare din cadrul Instituției Prefectului informații legate de existența unor petiții care ar viza activitatea ilegală din Primăria Stâlpu, în ce privește organizarea și efectuarea achizițiilor publice. Directorul Cancelariei Prefectului de Buzău, Sebastian Cârjan, ne-a transmis că la niciunul din serviciile instituției nu sunt înregistrate petiții de orice fel venite din comuna Stâlpu, ori care să vizeze activitatea Primăriei Stâlpu. În urma unei astfel de informări, lucrurile par să intre într-o zonă de claritate, în sensul că pe acea pagină de Facebook, „Comuna Stâlpu – administrație sub observație”, nu postează un individ cu veleități mesianice; din contră, este clar că am putea avea de-a face cu un simplu agitator, dar care folosește un conținut cu tente extremiste.



