Actualitate

Mesajul autorităților pentru buzoieni: Sărbătoriți 1 Mai prin distanțare socială, pentru a reveni cât mai curând la locurile de muncă!

Mâine este 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, iar de modul în care vom înțelege să respectăm măsurile de distanțare și izolare dispuse de autorități depinde prelungirea sau ridicarea acestor restricții.

Forțele de ordine vor fi și vineri la datorie și vor desfășura acțiuni de verificare în zonele de agrement frecventate de buzoieni în județ.

Știm că majoritatea oamenilor sunt de bună credință și fac eforturi pentru a respecta restricțiile impuse pentru protejarea celor vulnerabili și le mulțumim pentru aceasta.

Ne dorim ca efortul pe care cu toții îl facem acum să fie unul cât mai scurt, iar când totul se va termina să îi avem pe toți cei dragi alături de noi. Acest lucru ține de modul în care fiecare dintre noi reușește să pună interesul comunității din care face parte deasupra interesului personale.

Pentru a va proteja pe dumneavoastră, pentru a vă proteja familia, respectați Ordonanțele Militare în continuare, cu toate că vine un nou weekend prelungit, ocazionat de sărbătorirea zilei de 1MAI.

POLIȚIȘTII VĂ REAMINTESC: Tradiționalul sejur la mare NU este înscris pe ordonanțele militare ca motiv de deplasare – pentru binele tuturor, vă sfătuim să rămâneți acasă!

Polițiștii vor acționa în zona Gării, în trenuri și stații de cale ferată pentru a verifica motivele deplasării celor care călătoresc în această perioadă.

Cu toate că vremea se arată prietenoasă, de data aceasta grătarul îl facem acasă. Vă informăm că accesul este restricționat  în toate zonele cunoscute ca atractive pentru ieșirea la iarbă verde.

Echipajele poliției rutiere, de ordine publică, efective ale jandarmeriei buzoiene și ale Poliției Locale, cu sprijinul armatei, vor supraveghea toate locațiile cunoscute ca zone de agrement preferate pentru ieșirile la iarbă verde.

Parcurile sunt și rămân închise.

Așadar, rămâneți în casă și păstrați distanțarea socială!

 RESPECTAȚI ORDONANȚELE MILITARE!„, este mesajul polițiștilor.

De asemenea, prefectul Leonard Dimian a transmis un mesaj de respectare a dispozi’iilor ordonanțelor militare: „Încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și dacă vom acționa, în continuare, împreună.

Nu a sosit încă timpul să ne relaxăm în privința măsurilor stabilite pentru prevenirea infecției cu noul Coronavirus. Vreau să aveți în vedere ceva foarte important: forma măsurilor de relaxare ce vor fi luate începând cu data de 15 mai depinde în mod direct de evoluția virusului din următoarele două săptămâni.

Mâine este 1 Mai, iar anul acesta  toţi trebuie să abordăm diferit această zi, să nu uităm de prevederile Ordonanţelor Militare şi să rămânem acasă. Păstrăm distanțarea socială, evităm aglomerațiile şi nu  transformăm aceste zile în ocazii pentru cumpărături și pentru ieșiri la iarbă verde. De data aceasta, grătarul îl facem acasă, în familie. Trebuie să avem grijă de sănătatea noastră și a celor dragi.

Forțele de ordine vor fi la datorie și anul acesta de 1 Mai. Polițiștii, jandarmii și militarii vor fi în stradă pentru dumneavoastră, dar nu vor tolera abaterile de la normele de conviețuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanțelor Militare„.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker