Administrație

Memorialul „Neculai Tigvă”, un regal râmnicean de judo

Sportul râmnicean a avut o zi plină sâmbătă, 10 februarie, principalul eveniment fiind organizat în Sala Sporturilor din Municipiul Râmnicu Sărat. Clubul CSM Râmnicu Sărat, prin implicarea profesorilor George Stoian şi Vali Drăghici, şi Primăria municipiului, reprezentată, la vârf, de primarul Sorin Cârjan, au organizat Memorialul „Neculai Tigvă”, fost mare campion râmnicean la judo. La eveniment au participat peste 400 de sportivi judoka, la toate categoriile, copii şi tineri din România şi Republica Moldova.

„O trăire intensă transmisă de micii judoka, multă determinare! O competiție în care cu toții au ieșit câștigători de pe tatami! Mulțumim, Federației Române de Judo pentru suportul oferit în derularea evenimentului, unul care leagă trecutul de viitor prin prezentul promițător! Au fost tot timpul aici, într-un suflet și două inimi: profesor George Stoian şi Vali Drăghici – organizatori”, consemna pe pagina de socializare administratorul public al Primăriei Râmnicu Sărat, Florin Ceparu.

Un moment emoționant

Evenimentul din Sala Sporturilor a fost deschis de primarul Municipiului Râmnicu Sărat, profesorul Sorin Cârjan, moment care a fost prelungit cu o primă festivitate de premiere, protagonistă fiind sora marelui sportiv râmnicean. Felix Rache, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, fost practicant de judo, a înmânat premiul în numele administraţiilor judeţene şi locale.

Pe data de 28 ianuarie 2024 s-au împlinit șapte ani de la trecerea în nefință a lui Neculai Tivgă, cel care a fost pentru mulți tineri un mentor dar și un îndrumător în viață. Judoka râmniceni antrenați de profesorii Răzvan Porumb și George Stoian au reușit performanțe remarcabile, obținând medalii de aur, argint și bronz.

Componența echipei CSM Clubul Copiilor Râmnicu Sărat a fost următoarea: Vladimir Turcanu, cat. 26 kg; Emil Enache, cat. 30kg; Andrei Mustafa, cat.34 kg; Gabi Hadâr, cat. 34 kg; Ion Ilie, cat. 38 kg; Andrei Ilie, cat. 38 kg; Cosmin  Ilie, cat. 42 kg; Javier Zărnescu, cat. 50 kg; Gabi Negoiță, cat. 46 kg; Andrei  Dumitru, cat. 55 kg; Cosmin Ciurcă, cat. 66 kg; Cristian Spătaru, cat. +70 kg. 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker