Medic militar buzoian, medaliat de ONU, despre misiunea de a salva vieți într-un teatru de operații și de acasă, în lupta cu coronavirusul: Uneori spun doar „Doamne, ajută”, iar alteori am timp și de ,,Tatăl nostru”

Timp de mai multe luni, maiorul originar din Buzău Ștefan Vladimir Zahiu, medic specialist Anestezie terapie Intensivă la Spitalul Militar Central, a salvat vieți în Mali, însă, întors în țară, a intrat în lupta cu coronavirusul, pentru salvarea conaționalilor săi. Într-un interviu acordat publicației Lumina, el a vorbit despre noul context me­dical cauzat de pandemie și misiunea sa în secția de Terapie Intensivă a Spitalului ROL 2 din incinta Institutului de Geriatrie Ana Aslan. Zahiu a dezvăluit totodată ­experiența trăită în teatrul de operații de pe continetul african, unde a îndeplinit misiuni de evacuare medicală fiind încadrat în Detașamentul de elicoptere ,,Carpathian Pumas”, structură care a ­executat, începând cu luna octombrie a anului 2019, misiuni de evacuare medicală, patrulare aeriană, căutare-salvare, cercetare și recunoaștere, transport de trupe, transport VIP și transport de materiale pentru asigurarea suportului logistic.

Medicul Ștefan Vladimir Zahiu spune că medicina ­mi­litară este o meserie de viitor pentru mulți tineri, mai ales pentru cei proveniți din medii sărace:

,,Medicina militară este medicină propriu-zisă sub egida hainei militare. Ca medic militar trebuie să res­pecți o ierarhie mai strictă. Cel mai adesea sunt două variante: ori ești medic militar într-un spital, unde viața este foarte apropiată de a unui medic civil, unde nu ai misiuni și nici aplicații, ori ești medic de unitate, unde este mai mult parte de medicină generalistă, de medic de ­fa­milie, de scris foarte multe documente și mai puțină medicină propriu-zisă. Docto­rul de unitate are marea lui importanță, el fiind medicul de medicină primară care deservește o unitate. Meseria aceasta este de viitor pentru mulți tineri, mai ales proveniți din medii sărace. Este o variantă foarte bună, pentru că armata oferă școlarizare, ceea ce înseamnă că părinții nu mai fac eforturi pentru a-și susține copilul nici măcar în cămin. De asemenea, din anul 5 de studii, tânărul devine sublocotenent, primind un salariu de peste 1.000 de lei. Ulterior, devine rezident, ceea ce aduce din start mai mulți bani pentru un tânăr care doar își face ucenicia, având pe alocuri o responsabilitate minimă. Pentru un copil cu o situație financiară precară, care își dorește să ajungă medic, medicina militară este o variantă excepțională. Nu a fost cazul meu, însă am considerat că este un drum pe care pot să-l urmez”.

Despre participarea la misiunea Multidimensională Integrată de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA), în care sunt agrenați aproximativ 15.000 de militari, consi­derată una dintre cele mai periculoase acțiuni sub egida ONU, medicul buzoian spune că decizia a lua­t-o în trei minute, ca datorie de onoare și respect față de haina militară. ,,Am consi­derat o datorie de onoare participarea la această misiune și respect față de haina militară. Marea majoritate a medicilor militari nu au parte de o asemenea experiență. Noi am reprezentat primul pluton medical românesc care a ajuns acolo. Am plecat cu un foarte scurt răgaz de pregătire și anunțare. Am fost medic într-un detașament foarte frumos, Carpathian Pumas, de elicoptere, care încearcă să deservească o misiune MINUSMA multiintegrată a ONU în Mali, încercând acolo să mențină pacea. Am răspuns apelului comandatului, apelului Armatei Române și al Statului, considerând că este foarte important pentru mine să-mi duc profesia până la capăt. 

Recunosc faptul că mi-a fost foarte frică. La început a fost teama de necunoscut, teama de a pleca de acasă, de lângă familia mea. Gândiți-vă că eu în două săptămâni am aflat de această plecare și a trebuit să mă pregătesc și sufletește. La mine, decizia de a pleca s-a făcut în trei minute. Nu am avut un timp de pregătire, un timp de gândire, care cumva îți așază altfel gândurile. Totul a fost foarte brusc, dar cred că așa trebuie să se comporte un om care poate schimba ceva. A trebuit să salvez o situație, care nu mă privea pe mine, ci pe o întreagă instituție. Nu mă considerați altceva decât un om modest, care consideră smerenia ca un ideal în viață. În situația respectivă, să decizi pentru așa ceva în câteva minute, cred că nu foarte mulți și-ar putea asuma. Eu sunt un familist, iar familia este totul pentru mine. În spital, viața decurgea cu foarte multe gărzi, dar într-un făgaș pe care de ani buni îl știam.

Ce am făcut acolo a fost să deservesc ca un medic de medicină primară ce s-a putut face. Nu am avut decât câteva misiuni, care sunt rare în acea zonă, dar, în toate acestea, tot ce am putut face a fost să acord primul ajutor în condiții de teatru de operațiuni și zbor cu elicopterul într-un spațiu strâmt și nefamiliar, eu venind dintr-o sală de operații, de la te­rapie intensivă, unde se fac tot felul de manevre, unele foarte complexe. Adaptarea într-un nou mediu a fost o provocare. Profesional vorbind, nu se compară complexitatea a ceea ce fac eu la spital cu ceea ce a trebuit să fac acolo. Este incomparabil.

Însă consider că greul este al celor care stau acasă. Ei sunt oamenii cu adevărat de admirat. Familia mea e tot ce contează pe lumea aceasta. Este foarte parcimonios de a face un astfel de lucru, dar este un șah mat în care te găsești. Realizezi și necesitatea secției, care cu o mână de oameni încearcă să facă treaba, dar și suferința celor dragi. Vreau să mulțumesc familiei, părin­ților mei și celor care au reușit să treacă peste această despărțire, care a fost forțată și intempestivă. Iar copiii poate sunt prea mici ca să spună în cuvinte ce simt și să scrie un eseu despre aceste încer­cări”, a declarat pentru Lumina medicul Ștefan Vladi­mir Zahiu.

A revenit în țară la începutul pandemiei, iar din aprilie, alături de colegii săi, duce o luptă permanentă pe secția ATI din cadrul Spitalului de campanie ROL 2 din incinta Institutului de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan“  pentru salvarea pacienților infectați cu coronavirus:

,,De acum mi-e teamă că va dura mult mai mult de un an, timp în care spitalul nostru va trebui să deservească. În tot acest timp, noi va trebui să ne împărțim, să fim plecați și câte o săptămână de acasă la acest spital <Ana Aslan>. Pentru secția noastră de terapie intensivă este o mare provocare să împarți personalul pe ture, în prezent pentru două secții. Practic, s-a dublat numărul de paturi cu același personal. Această boală presupune o mare provocare pentru întreaga societate.

În ultimul timp, la spitalul COVID am avut colaborări cu colegi tineri rezidenți, care sunt incluși în echipele noastre de medici de pe secție. Acești tineri lucrează mai mult pe bază de voluntariat la îngrijirea pacienților COVID. Este o enormă bucurie să vedem această aplecare către îngrijirea aproapelui în condiții de risc. Nouă ne este frică dacă strănută o persoană în metrou, dar vă imaginați cum este pe o secție unde toți sunt infectați cu acest virus. Îmi pare foarte rău că oamenii tratează atât de superficial o boală atât de severă, aici referindu-mă la pu­blicul larg. Din punctul meu de vedere, este extrem de spectaculoasă și de dramatică evoluția acestei boli la pacienții care ajung la terapie intensivă și nu este nicio garanție a ceea ce poate face medicul pentru pacienții respectivi. Doar un vaccin va putea scăpa lumea de astfel de situații. Acum suntem în fața faptului împlinit, dar răul cel mai mare va fi socio-economic. Trebuie să înțelegem că a purta o mască, a respecta niște reguli elemen­tare de evitare a aglomerației, o mi­nimă igienă este mai mult decât necesar în această perioadă”.

Medicul Vladimir Zahiu spune că permanent începe ziua închinându-se. ,,Meseria mea este foarte stresantă. Nu numai faptul că acum avem această provocare epidemiologică, dar și anestezia ca atare. Pentru mine este un permanent stres și întotdeauna le spun colegilor mai tineri că atunci când încep o anestezie spun o rugăciune în minte. Chiar dacă uneori spun doar „Doamne, ajută!”, iar alteori am timp și de „Tatăl nostru”. Pentru mine este important să știu că este Cineva deasupra mea, mai mult decât un șef ierarhic, și că acel Cineva îmi știe conștiința și că înlăuntrul meu străduința este de a face bine. Cred că din această dorință decurge și o poziti­vitate a ceea ce pot oferi pacientului.”, a declarat medicul pentru Ziarul Lumina.

Cei 120 de militari români, participanți la Misiunea Multidimensională Integrată a ONU de Stabilizare în Republica Mali, au fost recompensați cu medalia Organizației Națiunilor Unite (ONU), conferită pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovada în realizarea misiunilor sub egida ONU în teatrul de operații Mali.