Cultură

Medalion literar | Șlefuitorii de cuvinte – Gela ENEA

Gela Enea, poetă, eseis­tă, prozatoare și cronicar li­terar, s-a născut la data de 14 ianuarie 1960 în comuna Bistreț din județul Dolj. Absolvă Școala Generală din Bistreț, după care urmează Liceul Pedagogic din Craiova (1974 – 1979). Studiile universitare le parcurge la Facultatea de Filologie, Secția româno–franceză, a Universității București (1980 – 1985). După absolvire se întoarce în județul natal, lucrând ca profesor la diferite școli.

Din punct de vedere li­terar a debutat în anul 1998 în revista „Ramuri” din Craiova. Însă debutul editorial are loc cu doi ani mai devreme, când publică volumul de poezie „Dați-mi voie să trec”. Din acel moment a publicat mai multe volume de poezie și unul de proză. De asemenea, a scris și publicat patru volume științifice și metodice. Este o constantă apariție în revistele literare, din care amintesc: România lite­rară, Convorbiri literare, Vatra veche, Scrisul româ­nesc, Viața românea­scă, Fe­reastra, Sintagme literare, Porto Franco, Argeș, Lucea­fărul de dimi­neață ș.a.

Realizările sale poetice nu au rămas neobservate de public și, mai ales, de critica de  specialitate. Au scris despre poezia sa nume importante – precum Horia Gârbea, Alexandru ­Cis­telecan, Emilian Marcu, Ovidiu Ghidirmic, Felix Nicolau, Geo Vasile, ­Ze­novie Cârlugea, Florea Miu, Marian Barbu ș.a. – care au remarcat talentul deosebit și realizările artistice și estetice ale poetei.

Ca urmare a activității sale din domeniul literar la numeroase concursuri sau festivaluri, a obținut foarte multe premii atât din țară cât și din străină­tate. Vă prezint doar câteva: Marele Premiu la Concursul național de poezie patriotică „Suflet românesc” de la Târgu Jiu (2017), Premiul Special la Festivalurile de poezie de la Orăștie (2010), Caracal (2015) și Triuggio, Italia (2018), Premiul I la Concursul Internațional Dr. Andronesco, Connecticut, SUA (2018). Volumul de poezie „neurophobia” a fost recompensat cu Premiul „Florica Cristoforeanu” la Festivalul Internațional de Literatură „Titel Constantinescu”, Râmnicu Sărat (2016).

În încheierea scurtei prezentări voi cita o frază, cred eu edificatoare, a lui Horia Gârbea, despre poe­zia poetei doljene: „Un flux de libertate și de îndrăz­neală străbate poemele unei autoare de indiscutabil talent: Gela Enea. Există poeți dintre cei mai cultivați, rafinați în cunoașterea artei lirice pe calea unei instruiri superioare, la care, totuși, calitatea care impresionează cititorul este o înzestrare nativă pentru arta cuvântului”. În ceea ce mă privește, consider că avem în persoana Gelei Enea un autor deosebit de înzestrat, care pendulează între realitate și ficțiune, la care realitatea uneori pare ficțiune și invers, ceea ce sporește farmecul poeziilor sale. Încărcătura emo­țională ajunge la cote înalte în special în poeziile de dragoste care nu sunt puține în creația sa, chiar dacă iubirea nu este exprimată direct, dar autoarea lasă să se subînțeleagă. Ca urmare a certelor sale cali­tăți și a notorietății dobândite, în anul 2017 Uniunea Scriitorilor din România, prin Filiala Oltenia, a decis să o primească în rândurile sale.

un poem care s-ar fi vrut de dragoste

te asortez cu un sentiment/ cu

ziua mea de naștere

cu ziua ta de naștere

o refracție a timpului în ecrane color

duplexul memoriei nelocuit/ după

preadispărutele staruri

iată manușile acestui mâine

căptușite cu ierburi și cerbi

te rog

fără vânători/ fără pușcă

fără mariaje în care

moartea își face treaba exemplar

eu: cu mâinile goale

împotriva unui sine deportat în siberii vocale

tu

bipolar

într-o cancelarie a decepțiilor

facem casă din promisiuni la roșu/ facem

copii

din vorbe la cald

nu ne vor pretinde camera lor

nici jucării

oricum urăsc păpușile murdare/ păpușile

cu capul spart și haine ferfenițite

dar mai ales

urăsc vânzătoarele

acele femei cu picioare pornite din gât

amazoanele/ pentru că

tocmai am eșuat din cel mai frumos poem de dragoste

și nimeni nu s-a prins

               caroline

m-am dus la femei

sunt vinovat

strepezit și zurliu

acoperă crima cu părul tău lung

pictează-mă-n vitralii de nesomn

dacă vezi că mi se rupe sufletul

pune-mă-n ghips

sunt bolnav, caroline

fă-mi frecție după iernile astea atât de lungi

ia-mă de mână

trece-mă viața

nimeni ca tine nu taie pâinea în felii egal de subțiri

nimeni nu plânge așa cum plângi tu

când speli pe jos și nu e nicio urmă

am decupat un hublou în memoria mea bișni­țară

am plătit să te văd

sine die

fiecare zi seamănă cu un pod de sticlă

poți traversa spre ieri sau spre mâine

privindu-te

cum își privește bufnița intrarea în cuib

dacă sticla se aburește este semnul unei coliziuni

dacă prinde pojghiță de gheață înseamnă că vei aluneca

îți vei zdreli memoria

vei pune bandaje

în ciuda acestor accidente

vei continua să mergi

spre ieri sau spre mâine

podul se va micșora

îl vor subția vulnerabilitățile cotidiene

taguri pe stâlpii de susținere

până vei auzi un pâ­râit îngrozitor

proclamând

căderea în gol

 

pavilionul H

ce mai văd ochii mei de la geamul pavilionului H

………………………………………

umărul căzut al statuii

protuberanța pungii de gunoi de la picioare

culcușul dălții din fanta gândului rămas în piatră

câteva guri de văzduh ce varsă

ploi aritmice

pavilionul H palpită

între două lamele de timp

prinsă în mișcarea circulară a materiei

inima își vânează umbra

încă puțin

până la simetria perfectă

Articole similare

error: Continut protejat!!