Medalii pentru dansatorii de la Vibe Studio la ultimul concurs al anului

Dansatorii de la Vibe Dance Studio Buzău au participat, duminica trecută, la ultimul concurs din acest an, la Brașov – Cupa Kronstadt Grand Ball. Ca de obicei, și de această dată, sportivii buzoieni s-au numărat printre protagoniștii competiției, clasându-se în nouî finale cu șase locuri pe podium: două locuri 1, două locuri 2 și două locuri 3.
- Debutanți Cha-Cha 4-7 ani: Alexandru Uțoiu și Ana Maria Lala – locul 2
- Debutanți Vals Lent 4 -7 ani: Alexandru Uțoiu și Ana Maria Lala – locul 4
- Debutanți Cha-Cha 8-9 ani: Vlad Pavel și Sofia Costea – locul 11
- Fete Solo Latino 8 -9 ani: Casiana Tănase – sferturi de finală, Natalia Tănase – semifinale, Cristina Necula – semifinale, Bianca Moroianu – locul 1
- Fete Solo Latino 10-11 ani: Anca Horjan – semifinale
- Precompetițional 2 Dansuri 4-9 ani: Răzvan Ralea și Alessia Păscociu – Locul 3, Iustin Preda și Teodora Voinea – locul 4
- Clasă Hobby 6-11 ani: Justin Ungureanu și Bianca Stoian – Locul 1, Alexandru Preda și Diana Andrei – sferturi de finală, Darius Țîrlea și Isabela Popa – semifinale
- Clasă Hobby 12-13 ani: Leonard Preda și Ioana Rotaru – semifinale
- Open copii (I+II) 6-11 ani: Tudor Oprea și Daria Clopoțel – locul 2
Tot în week-end-ul trecut, copiii care practică Street Dance la clubul buzoian și formează grupul ,,Fantasy and Shake it up Crew” au participat la prima competiție – Festivalul ,,Iarna Buzoiană”, desfășurată online de data aceasta, și s-au clasat pe locul 2.
„Suntem la finalul unui alt an total diferit, în care ne-am confruntat cu multe incertitudini, cu nesiguranța posibilității de desfășurare a activității, drept urmare suntem recunoscători că am răzbit, iar sportivii noștri au evoluat și au reprezentat comunitatea buzoiană atât național, cât și internațional la cele mai importante competiții de profil în dans sportiv. Rezultatele obținute sunt extraordinare. Am participat, în mare parte, cu tot efectivul competițional al clubului la 11 concursuri, 2 din cele 10 fiind internaționale: două perechi calificate în lotul național al României, una fiind pereche de lot pentru al doilea an consecutiv, trei titluri de vice-campioni naționali la Campionatul de Clase Valorice –Brașov 2021, locul III la Campionatul Național al României – Piatra Neamț 2021, locul I la competiția internațională – Roma Open 2021 – Italia, 61 de calificări în finalele competițiilor naționale, patru calificări în finalele internaționale, 9 medalii aur, 13 medalii argint și 11 medalii bronz reprezintă palmaresul sportivilor Vibe în anul 2021. Felicitări tuturor sportivilor pentru rezultatele obținute în acest an, pentru evoluția și progresul înregistrat pe multe planuri, felicitări antrenorilor și întreg staff-ului Vibe pentru activitatea desfășurată într-un alt an diferit și dificil! Mulțumim foarte mult părinților pentru susținerea necondiționată și permanentă a copiilor în practicarea dansului sportiv și a dansului în general ca formă de mișcare. Mulțumim foarte mult tuturor celor care ne-au fost alături, ne-au susținut și au făcut permanent cunoscută activitatea și rezultatele copiilor Vibe! Dorim un an bun cu realizări personale și profesionale tuturor!”, a transmis președintele Asociației Club Sportiv Vibe Dance Studio Buzău, profesor Mihaela Ion.