Sport

Meci special pentru fotbaliştii Gloriei

Petrolul Ploieşti – Gloria Buzău, diseară, de la ora 18.00

Gloria încheie astăzi prima parte a campionatului cu o deplasare de foc. Diseară, de la ora 18,00, fotbaliştii din Crâng întâlnesc, pe legendarul „Ilie Oană” din Ploieşti, pe Petrolul, una dintre candidatele la promovare, în ultima etapă a turului.

Partida pune faţă în faţă două echipe cu evoluţii oarecum opuse până acum, cu o rundă înainte de jumătatea întrecerii. Gloria a început în forţă sezonul, rezultatele bune şi foarte bune menţi­nând-o o vreme pe podium. La un moment dat, însă, filmul s-a rupt, iar pentru formaţia din Crâng a urmat o cădere abruptă, ajungând, cu două etape în urmă, la un singur punct de retrogra­dare.

Pentru Petrolul, din contră, în ciuda asumării oficiale a obiectivului, promovarea, începutul a fost foarte slab. Ploieştenii şi-au mai revenit pe final, iar acum, după remiza, 1-1, din restanţa de la Tr. Măgurele, se află pe locul 4, la două puncte de lidera UTA Arad şi la numai unul singur de CS Mioveni şi Rapid, următoarele clasate. Spre deosebire de jucătorii lui Ilie Stan, care nu au pe cap presiunea promovării, cei ai lui Flavius Stoican sunt obligaţi să învingă.

Este, clar, însă, că nu putem vorbi de o favorită certă, iar meciul vine cu aşteptări mari de partea ambelor formaţii. Va fi spectacol atât în tribune, cât şi pe teren, iar ceea ce se va întâmpla pe „Ilie Oană” va putea fi urmărit în direct la Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV.

Clasament

  1. UTA Arad 32 p.
  2. CS Mioveni 31 p.
  3. Rapid 31 p.
  4. Petrolul 30 p.
  5. Tr. Măgurele 29 p.
  6. Metaloglobus 27 p.
  7. FC Argeş 26 p.
  8. Farul 25 p.
  9. ASU Poli Timişoara 24 p.
  10. SCM GLORIA 23 p.
  11. Universitatea Cluj 22 p.
  12. Viitorul Tg. Jiu 22 p.
  13. Ripensia 22 p.
  14. Chiajna 20 p.
  15. Csikszereda 20 p.
  16. Călăraşi 19 p.
  17. CSM Reşiţa 16 p.
  18. Snagov 8 p.
  19. Pandurii 7 p.
  • Menţionăm că acest clasament nu ia în calcul rezultatele etapei a 19-a.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker