Alexandru PRIPON
Timpurile care vor veni vor fi mai simple. Măcar dintr-un punct de vedere: vom scăpa de grija împlinirii vreunei presimțiri dureroase ori a valabilității unei deducții având Q.E.D. (quod erat demonstrandum, ceea ce era de demonstrat) amplasat în viitor. Pentru că știm cam la ce să ne așteptăm. Iar mai rău – deși am mai spus asta și s-a dovedit eronat – nu are cum să fie. Ne vom certa, vom comenta, ne vom înfoia cu strigăt de luptă și ne va trece. Vom fi din nou prieteni ori ceva asemănător și poate vom deveni aliați într-o previzibilă următoare luptă, când principiile se vor așeza pe alte făgașe și vorbele cu miez vor căpăta alte sensuri.
Și poate tocmai de aceea vremurile pe care le trăim și care ne consumă excesiv din forța vitală au ceva pozitiv, bine ascuns dedesubtul haloului întunecat-apocaliptic: suntem tot noi, neschimbați, dincolo de opinii adverse ori stindarde în culori contrare. Rămânem la fel, prea puțin afectați de perpetua schimbare a polilor magnetici și de lucrurile care ba ne atrag, ba ne resping, într-un joc de neoprit. Sentimentele tumultuoase vin și se duc. Dar, cumva, cuvintele rămân.
Cred cu tărie că acesta este motivul pentru care un jurnalist nu poate vorbi sau scrie doar sub impulsul momentului, fără a trece sentințele pe care urmează să le emită prin filtrul nemilos al gândirii (auto)critice. Vorbele sale vor supraviețui eventualei schimbări de paradigmă apărute peste o vreme, iar situația va fi ingrată, cel puțin. Ideile unui jurnalist se fac auzite întotdeauna și transcend nimicul cotidian, fie el și transfigurat, pentru puțină vreme, pentru a căpăta o înfățișare importantă. Ei, cei a căror sfadă ai descris-o, poate părtinitor, se vor împăca, la momentul oportun, sau vor învăța să trăiască unul în preajma celuilalt fără tendințe războinice. Tu, însă, cel care te-ai poziționat, tranșant, de o parte sau de alta a baricadei, trebuie să ai motive teribil de serioase pentru a trece dincolo de imparțialitatea martorului necombatant.
Când poate adopta un jurnalist, pe față, în exercițiul funcțiunii, o atitudine care excede neutralitatea? Sau când își poate permite o poziție tranșant partinică, spre exemplu? Dacă mă întrebați pe mine, răspunsul este niciodată. Însă lucrurile sunt ceva mai complicate, iar explicitarea amplasării omului de presă în raport cu realitățile pe care le descrie constituie un demers supus nuanțării atente, în funcție de împrejurări. Până la urmă, contează ca jurnalistul să urmărească, sincer, adevărul și să respecte regulile de conduită ale breslei. Un singur „rebel” situat de partea greșită a gardului constituie o excepție nedorită. O liotă reprezintă factorul perturbator care poate afecta, mai mult decât s-ar crede, credibilitatea și stabilitatea actului jurnalistic, transformând generalizarea pripită în calcul probabilistic.
Nu e deloc simplu să urmărești meciul din tribune, atunci când ai crampoane la încălțăminte și o tendință puternică până la durere de a te năpusti pe gazon, spre a ajuta o echipă sau alta. Dar este sacrificiul pe care și-l asumă fiecare dintre noi, pentru a respecta nu doar regulile jocului (ca să păstrăm figura de stil), ci și pe sportivii participanți la competiție, pe spectatori și, până la urmă, însăși întrecerea sportivă. În caz contrar, totul se transformă într-un spectacol fără noimă, un iureș haotic pus în scenă cu scop bizar ori chiar răuvoitor.
Vremurile vin și trec, năzuințele sunt modelate uneori diferit, iar lozincile și steagurile suferă modificări sau se întorc la ceea ce a fost altă dată, sub razele sardonice ale istoriei care se repetă. Jurnalistul, însă, chiar dacă își reprimă tendința combatantă cu scrâșnete de dinți, este necesar să respecte statutul de observator atent și imparțial al adevărului, capabil să descrie, corect și coerent, ceea ce este, nu ceea ce și-ar dori să fie. Până la urmă, dincolo de astăzi va fi întotdeauna un mâine care va lămuri totul, va împăca tendințele contrare, aruncând caducitatea peste patimile și încrâncenarea unui scurt moment din istorie. Iar mâna care învârte sabia nu poate fi, niciodată, a ziaristului.
