Actualitate

Mălăele și Andrieș, la Festivalului Umorului „Băieșu – omul din Buzău”

Ieri, 9 martie, în foaierul Sălii Consiliului Județean au avut loc două lansări de carte și o lansare de album. Evenimentul a continuat în Sala Mare cu momente umoristice care au făcut publicul să cânte, să râdă și să aplaude până la final.

Evenimentul a reprezentat o introducere la ceea ce urmează să se întâmple în cea de-a doua zi a Festivalului Umorului „Băieșu” -omul din Buzău, adică în această seară, de la ora 18.00, când , în premieră, buzoienii îi vor putea vedea urcând pe aceeași scenă pe marii artiști români Horațiu Mălăele și Alexandru Andrieș.

Festivalul a debutat în data de 8 martie, la Centrul Cultural și Educațional  „Alexandru Marghiloman” și a fost deschis de primarul Constantin Toma în prezența lui Radu Băieșu, fiul regretatului scriitor, dramaturg și autor de scenarii pentru televiziune și film, Ion Băieșu.

El a lansat celebrul cuplu comic Tanța și Costel, în interpretarea a doi mari actori români, Coca Andronescu și Octavian Cotescu, de care ne amintim și astăzi. Ion Băieșu a scris multe volume de schițe cu subiecte comice, explorând și genul dramatic.

 

 

Articole similare