Actualitate

Majoritatea școlilor au decis ca testarea Covid a elevilor să se facă acasă

Odată cu întoarcerea copiilor în școli, după zilele libere de 1 decembrie, programul de testare a elevilor cu teste pe bază de salivă a fost demarat în majoritatea unităților de învățământ. Joi a fost practic prima zi de punere în practică a acestei soluții sanitare pentru prevenirea Covid 19.  Unele unități de învățământ au decis ca testarea să se facă în sala de clasă, sub îndrumarea unui cadrul medical, altele au hotărât ca testarea copiilor să se facă la domiciliu, sub îndrumarea părinților. Unele școli au transmis pe platformele electronice și filmulețe drept model din care părinții se puteau inspira ca model pentru efectuarea testelor. Astfel că în unele unități de învățământ rezultatele testelor de salivă ale elevilor au fost transmise cadrelor didactice în această dimineață. Situația în ceea ce privește decizia de testare în unitățile buzoiene se prezintă astfel potrivit inspectorului general școlar Ionel Meiroșu: „Din 470 de structuri, 459 au optat pentru testarea elevilor acasă, două pentru administrarea mixtă – și acasă și la școală -, și 11 pentru administrare test la școală”. Din raportările efectuate până la această oră,  spune inspectorul școlar general Ionel Meiroșu, nu există nici un semnal ca vreun elev să fi ieșit pozitiv la această testare. „Luni, cu siguranță, vom avea toate rezultatele”, spune șeful ISJ Buzău, având în vedere că va fi a doua zi de testare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker