Administrație

Mai multe locuri de parcare pentru taximetriști

La începutul lunii noiembrie, taximetriștii buzoieni au protestat împotriva deciziei Primăriei de a desființa locurile de parcare de pe Bulevardul Unirii, iar în urma discuțiilor cu viceprimarul Ionuț Apostu, s-a ajuns la un consens. Taximetriștii au fost mutați pe străzi adiacente, astfel încât, clienții să poată ajunge ușor la ei, iar traficul să nu fie incomodat de mașinile parcate.

Ionuț Apostu

„Am convenit cu ei să analizăm posibilitatea înființării unor stații de taxi alternative, cumva pe străduțele adiacente, fie Bulevardului Unirii, fie Străzii Transilvaniei, nu atât de circulate și care nu impun anumite restricții. Important este nu atât faptul că ei trebuie să fie vizibili, cât să răspundă la comenzi. Am înțeles și punctul lor de vedere, că au nevoie de anumite stații de taxi intermediare, pentru ca, din dispecerat, să poată prelua comanda cât mai repede pentru client. Deocamdată, eu cred că ne-am înțeles, în sensul în care am preluat toate propunerile lor, am prezentat și propunerile venite din partea Primăriei pentru a veni în sprijinul lor. Având în vedere că, în ultimii ani, am avut o colaborare foarte bună cu toți reprezentanții taximetriștilor, nu cred că se justifică un astfel de protest”, spunea Ionuț Apostu, la începutul lunii.

În proiectul de hotărâre al Primăriei sunt prevăzute 171 de locuri de parcare, cele mai multe figurând pe străzile Filantropiei (14), Dorobanți și Stadionului (13), Transilvaniei, Mareșal Al. Averescu, Aleea Centrală (Micro XIV) și la Sala Sporturilor (12). Numărul locurilor a crescut, după cum arată proiectul de hotărâre, dat fiind că într-un alt document al Primăriei de luna trecută, figurau 151 de locuri de parcare la nivelul municipiului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker