Sport

Mai încercăm o dată! Vicecampioana Norvegiei, obstacolul dinaintea grupelor Ligii Europa

Storhamar – Gloria Buzău, duminică, de la 19.00, pe ehfTV.com

Gloria forțează, pentru al doilea an la rând, calificarea în grupele EHF European League! După ce, sezonul trecut, la prima experiență europeană din istorie, a fost eliminată, în turul 3 preliminar, de franțuzoaicele de la Nantes, cele care aveau să și câștige trofeul, echipa buzoiană va întâlni, duminică seară, tot în această fază, vicecampioana Norvegiei, Storhamar.

Primul duel are loc în Norvegia, pe terenul echipei care ocupă, momentan, locul 2 în prima ligă nordică, dar care, până de curând, reușise să-i ia prim planul, la șefia clasamentului, mult mai cunoscutei Kristiansand, actuala lideră a clasamentului. Formația pregătită de Finn Gabrielsen a pierdut primul loc chiar după eșecul, 27-33 de la Kristiansand, urmat de un altul, suprinzător, pe teren propriu, 23-27 cu codașa Romerike, ultimul meci înaintea confruntării cu buzoiencele.

Ultima echipă din România care a întâlnit formația nordică într-un meci oficial a fost Minaur Baia Mare, sezonul trecut, în grupele competiției. Atunci, într-o dublă manșă jucată pe teren propriu, Minaur a învins-o de tot atâtea ori pe Storhamar, 33-29 și 40-27, încheind grupa pe locul 3.

Câștigătoare a Cupei și a Supercupei României, dar cu un parcurs cu sincope în campionat, unde și-a mai revenit după victoria categorică de la Slatina, Gloria pare mai pregătită acum față de „dubla” de anul trecut, cu Nantes. Vor fi, însă, două me­ciuri de foc, iar oficialii din Crâng sunt convinși de asta. ,,O echipă foarte puternică, cu jucătoare valoroase, cu un joc foarte bun și foarte rapid pe care, dacă nu o să reușim să-l contracarăm, o să avem probleme. Regretul nostru este că nici în Norvegia nu o să putem să aliniem formula de bază, Rotaru de abia a revenit la antrenamente”, a spus secundul Gloriei, Romeo Ilie.

Lot 2021-2022 – Storhamar Handball Elite

  • Portari: 1. Stine Liden (33 ani); 12. Sofie Gronlund (22 ani)
  • Extremă stânga: 4. Susanne Amundsen (19 ani); 3. Andrea Gabrielsen (20 ani); 26. Emilie Hovden (25 ani);       10. Kristin Venn (27 ani)
  • Inter stânga: 33. Guro Nestaker (23 ani); 22. Betina Riegelhuth (34 ani); 18. Elinore Johansson (Suedia, 25 ani)
  • Centru: 15. Andrea Moen (18 ani); 17. Cassandra Tollbring (Suedia, 28 ani); 10. Anniken Obaidli (26 ani)
  • Inter dreapta: 8. Maja Jakobsen (31 ani); 20. Jeanett Kristiansen (29 ani)
  • Extremă dreapta: 9. Selma Brodal (18 ani); 5. Lone Sandvik (18 ani); 14. Monica Hoistad (20 ani)
  • Pivot: 13. Sara Ronningen (25 ani); 21. Moa Fredriksson (Suedia, 30 ani); 6. Ane Cecilie Hogseth (20 ani)
  • Antrenor: Finn Kenneth Gabrielsen (46 de ani)

Emoții și pentru Cisnădie și Vâlcea

În turul 3 preliminar al Ligii Europene sunt prezente și alte două echipe din România: SCM Rm. Vâlcea și Măgura Cisnădie, a patra, Minaur Baia Mare, fiind calificată direct în grupe. Măgura Cisnădie va întâlni puternica echipă maghiară Debrecen, primul joc în deplasare. Intrată direct în turul 3, SCM Rm. Vâlcea va juca, primul meci acasă, împotriva echipei spaniole Super Amara Bera Bera.

  • Sâmbătă, 13 noiembrie, ora 15.00: SCM Rm. Vâlcea – Bera Bera – Digi Sport 1
  • Sâmbătă, 13 noiembrie, ora 21.00: Debrecen – Măgura Cisnădie – ehfTV
  • Duminică, 14 noiembrie, ora 19.00: Storhamar – Gloria Buzău – ehfTV

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker