Măgura: S-a semnat contractul de finanțare pentru aducțiunea de gaze
Daniel Cârstea, primarul comunei Măgura, se poate considera unul dintre norocoșii care, din poziția de șef de administrație publică, a sperat într-o evaluare pozitivă a documentației tehnice depuse la Ministerul Dezvoltării, prin care se dorea obținerea unei finanțări pentru implementarea proiectului aducțiunii gazelor naturale la gospodăriile din cele două comunități: Măgura și Ciuta. În săptămâna care a urmat Sărbătorilor Pascale, la sediul Ministerului Dezvoltării, în prezența secretarului de stat, social-democratul buzoian Alexandru Stoi-
ca, era semnat contractul de finanțare pentru implementarea investiției de interes public „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Măgura, satele aparținătoare Măgura și Ciuta, județul Buzău”.
Conform primarului Cârstea, încercări pentru conectarea la magistrala de gaze au fost încă de pe timpul în care comuna Măgura includea și comunitatea Unguriu. Încă de pe atunci era resimțit un sentiment de frustrare, mai ales că pe teritoriul actual al comunei Măgura fusese amenajată și pusă în funcțiune o stație de reglare și măsurare (SRM) care deservea comuna vecină Pârscov. Sentimentul izolării avea să se acutizeze mai ales după ce compania Petrom a fost preluată de austriecii de la OMV Austria, iar în managementul acesteia nu erau luate în considerare investiții pe orizontală altele decât dezvoltarea rețelelor de pompe. Odată cu alinierea legislației autohtone la cea europeană, pe domeniul investițiilor în rețele de distribuție a gazelor naturale, începând cu anul 2020, dar și includerea societății naționale TransGaz într-un proiect național care să dezvolte un program de investiții pe astfel de servicii, au apărut și oportunitățile la finanțări susținute pe programe europene, sau pe programe subvenționate de la bugetul consolidat al statului.
Proiectul de gaze de la Măgura a fost promovat pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, unde a fost obținută o finanțare de peste 215 milioane de lei vechi, urmând să fie amenajată o rețea de distribuție de peste doi kilometri, doar pe tronsoanele drumuri județene. De altfel, la ultima ședință a Consiliului Județean, a fost votat un proiect de hotărâre, promovat de președintele instituției, Lucian Romașcanu, prin care Primăria Măgura solicita constituirea unui drept de trecere, din administrarea județului în cea a UAT Măgura, a sectoarelor de drum de categorie județeană, unde, de-a lungul acestora, pe ambele părți, urmează să fie implementat proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Măgura, satele aparținătoare Măgura și Ciuta, județul Buzău”. În raportul înaintat de președintele Romașcanu se spune că „acest obiectiv de investiții urmează să fie finanțat prin Programul Național de Investiții <Anghel Saligny> (…) În cadrul programului se pot realiza obiective de investiții care constau în realizarea de construcții noi sau lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparație, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinație, protejare, restaurare, conservare construcții existente, în care sunt incluse și sistemele de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale“. În cele două comunități, Măgura și Ciuta, vor fi, la finalul implementării proiectului, aproximativ 660 de branșamente.
„Astăzi, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, s-a semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții <Anghel Saligny> pentru categoria: <Sisteme de distribuție a gazelor naturale, inclusiv branșamente, precum și racordul la sistemul de transport al gazelor naturale>. Un proiect important, mult dorit și îndelung așteptat de comunitatea noastră, care, deși a fost încercat și în trecut, abia acum prinde contur concret: introducerea rețelei de gaze naturale în localitate. Prin semnarea acestui contract, facem un pas esențial către realizarea unei investiții care va aduce confort, siguranță și un plus de valoare vieții de zi cu zi. Mulțumim dlui secretar de stat pentru deschidere și sprijin în demararea acestui demers cu adevărat important pentru localitate!”, este mesajul primarului Daniel Cârstea, postat pe pagina de socializare.



