Actualitate

Luni și marți, maraton de vaccinare la Shopping City

Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită la Buzău și printr-un maraton de vaccinare adresat cu precădere tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Instituția Prefectului, Direcția de Sănătate Publică, Primăria  și Inspectoratul Școlar Jude­țean, cu sprijinul centrului comercial Shopping  City Buzău, organizează în zilele de 31 mai și 1 iunie, în intervalul orar 10.00 – 20.00, maratonul vaccinării împo­triva Covid-19. Evenimentul va avea loc în incinta Shopping City Buzău, în spațiul special amenajat situat la parterul centrului comercial, zona intrare pietonală din Strada Fră­sinet, lângă magazinul Tom Tailor. Vaccinarea se va face fără programare, pe baza actului de identitate, cu vaccinul Pfizer. Maratonul se adresează cu prioritate adolescenților cu vârste  între 16 și 18 ani. Aceștia vor fi însoțiți de către reprezentantul legal.

„Acest concept se numeș­te imunitate comunitară. Și este un motiv important pentru oricine să se vaccineze, pentru a-și păstra sănătatea lui și a comunității în care trăiește. Când sunt vaccinați suficient de mulți oameni împotriva unei anumite boli, germenii nu pot călători la fel de ușor de la persoană la persoană – și întreaga comunitate este mai puțin probabil să se îmbolnăvească”, se precizează într-un comunicat de presă al Prefecturii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker