Administrație

Lucrări pe timp de noapte pe Șoseaua Nordului

Primăria Buzău anunță că se va închide circulația noaptea pe un sens de mers de pe Șoseaua Nordului, ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanță pe un tronson în lungime de 450 metri. Astfel, timp de o lună, între 7 iunie și 7 iulie, pe tronsonul de coborâre de la Pod Fabrica de Bere către Dedeman, respectiv pe sensul de mers către Dedeman, se va circula pe o singură bandă între orele 20.00 și 3.00.

„Primăria Municipiului Buzău aduce la cunoștință participanților la traficul rutier începerea lucrărilor de întreținere pe Șoseaua Nordului din Municipiul Buzău,  pe tronsonul coborâre Pod Fabrica de Bere către Dedeman, respectiv pe sensul de mers către Dedeman, în lungime de 450 m.

Lucrările se vor desfășura în perioada 07.06.2023 – 07.07.2023, în intervalul orar 20.00 – 03.00, cu închiderea circulației pe partea dreaptă a acestui tronson de stradă și devierea circulației pe un singur sens, pe partea stângă, alternativ pentru ambele sensuri, prin dirijarea semaforizată a traficului și pilotare asistată de un echipaj de la Poliția Locală. În afara intervalului orar mai sus menționat, circulația se va desfășura normal pe cele două sensuri de circulație, cu restricție de viteză. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, anunță Primăria Buzău, într-un comunicat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker