Administrație

Lucrări de realizare a rețelelor de canalizare în 11 localități din județ

Miercuri, 19 aprilie, a fost semnat contractul de lucrări CL4, în valoare de 114.758.630 lei fără TVA, între Compania de Apă Buzău, Asocierea Troia Premium Construct și compania bulgară Hydrostroy AD, pentru realizarea de rețele de canalizare în localitățile Cislău, Bărăști, Scărișoara, Gura Bâscei, Puieștii de Jos, Nicolești, Dăscălești, Lunca Jariștei, Mușcelușa, Cașoca și Colțul Pietrei.

Totodată, în cadrul aceluiași contract, se vor executa stații de epurare ape uzate la Cislău, Puiești și Colțul Pietrei, precum și un bazin de retenție în incinta Stației de Epurare Ape Uzate (SEAU) Râmnicu Sărat. Contractul face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Buzău”, finanțat de Uniunea Europeană, a cărui valoare totală este de 352 milioane de euro și cuprinde inclusiv municipiul Buzău.

La evenimentul care s-a desfășurat la Primăria Buzău au participat primarul comunei Puiești, Rodica Bârlă, primarul comunei Siriu, Dragoș Voicu, viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat, Florian Nicolae, și viceprimarul comunei Cislău, Marin Ioan, alături de primarul Constantin Toma și de directorul Companiei de Apă, Simona Săvulescu.

„Compania de Apă Buzău este una din cele doar 18 companii regionale din România care au semnat contracte de finanțare pe acest program al Uniunii Europene, iar echipa condusă de doamna inginer Simona Săvulescu merită toate felicitările. Luni, 24 aprilie, vom semna și contractul CL1 pentru înlocuirea sau reconfigurarea rețelelor de apă și canalizare pe 41 de străzi din Buzău. Astfel, atât în orașul nostru, dar și în județ vom avea atât apă potabilă dar și o epurare corespunzătoare a apelor uzate, la cele mai înalte standarde”, a transmis primarul Constantin Toma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker