Sport

Luceafărul strălucește și la Deva

Victorie cu 7-4, într-o zi de excepție pentru Bobe

Încă un sezon bun pentru Luceafărul, echipă care face spectacol pe unde joacă, indiferent dacă pierde sau câștigă. Buzoienii s-au întors săptămâna trecută de la Deva cu o victorie prețioasă, succes care le asigură, dacă se mai îndoia cineva, prezența în Liga I, pentru încă un an.

A fost un 7-4 în care a ieșit încă o dată la rampă Bobe, talentatul fotbalist reușind nu mai puțin de cinci goluri. Celelalte două i-au aparținut lui Alexandru Coman. Victoria buzoienilor a fost obținută cu un lot restrâns, handicap serios pentru orice echipă de futsal, sport în care banca de rezerve contează enorm, întrucât schimbările se produc des.

În urma victoriei cu West Deva, Luceafărul e pe 7 în Liga I, cu 15 puncte, la mare distanță de nisipurile mișcătoare ale retrogradării. Performanță mai mult decât decentă, dacă luăm în calcul bugetul minuscul al clubului buzoian.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker