Administrație

Locurile de poveste ale Buzăului, promovate virtual timp de patru zile la Târgul de Turism al României

Timp de patru zile, locurile de poveste ale județului Buzău vor putea fi admirate virtual pe o platformă special creată de organizatorii Târgului de Turism al României. Evenimentul, aflat la a 44-a ediție, se va desfășura în perioada 18-21 februarie 2021, având în vedere restricțiile impuse de pandemia de Coronavirus.

Platforma este dedicată atât agențiilor de turism, participărilor internaționale și serviciilor turistice, cât și zonelor turistice din România prin intermediul unităților administrativ-teritoriale, consiliilor județene, primăriilor, asociațiilor de turism, oficiilor de turism.

,,Participarea Consiliului Județean Buzău la Târgul de Turism al României a devenit deja o tradiție. Considerăm că acest târg virtual este un instrument de promovare complex și care are, din punct de vedere al accesibilității, adresabilitate extinsă. Prin urmare, Consiliul Județean Buzău va avea stand propriu de prezentare a județului Buzău în cadrul Târgului de Turism al României și anul acesta”, spune Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

Standurile virtuale sunt integrate în pavilionul virtual/zona expo. Cu un click, vizitatorul se poate plimba virtual prin pavilion și poate vizita standul dorit, având acces facil și rapid din confortul propriei case. Vizitatorul accesează standurile pe baza mai multor criterii de căutare din tematica Târgului, selectează și stochează expozanții sau atracțiile turistice favorite.

Târgul de Turism al României oferă la această ediție o experiență unică, făcând posibilă interacțiunea prin video call sau chat cu vizitatorii, menținând astfel contactul direct pentru promovarea zonelor turistice din județul Buzău.

,,Județul Buzău a fost binecuvântat de natură cu multe obiective turistice care merită să fie promovate și cunoscute de întreaga țară. De asemenea, chiar dacă anul 2020 a fost un an dificil pentru desfășurarea activităților turistice, Consiliul Județean Buzău și Muzeul Județean Buzău au reușit să reabiliteze și să modernizeze două muzee foarte importante pentru promovarea turistică a județului nostru: Casa Vergu Mănăilă (Muzeul de etnografie) și Muzeul Chihlimbarului (Colți). Aceste muzee redeschise și modernizate trebuie să fie cunoscute publicului larg. Un alt eveniment de o importanță deosebită, ce a marcat anul 2020 pentru turismul buzoian, a fost depunerea documentației pentru obținerea acreditării UNESCO pentru Geoparcul Ținutul Buzăului”, a mai spus Neagu.

Toate aceste evenimente și noutăți vor fi prezentate în cadrul Târgului de Turism, iar platforma virtuală oferă oportunitatea de a interacționa din nou cu vizitatorii, de a prezenta obiectivele turistice din județul Buzău și de a invita oamenii să viziteze locurile de poveste. Evenimentul poate fi accesat la link-ul https://virtual.targuldeturism.ro/

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker