Politic

Liberalii și social-democrații și-au dat mâna peste DN2-E85

,,Lărgirea drumului care leagă municipiul Buzău de Râmnicu Sărat la patru benzi, un obiectiv pentru care voi pleda ca deputat de Buzău”, a anunțat președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, deputatul Gabriel Avrămescu. Acesta a făcut o declarație politică în plenul Parlamentului ,,despre tragicele evenimente care au loc pe DN2E85 din cauza lipsei de investiții pentru moder­nizarea acestui drum intens tranzitat”, cu un bilanț, în ultimii trei ani, de 106 accidente, 16 morți, 189 răniți.

,,Îmi voi începe declarația politică de astăzi, 15 decembrie cu trei titluri din presa locală buzoiană: <Trafic res­tricționat pe E85. Accident cu 3 victime>, articol apărut în presa locală pe 10 decembrie; <Trafic restricționat pe E85. Două victime>, articol apărut în presa locală pe 12 decembrie; <Carambol, patru mașini implicate, un rănit> – știre în presa locală din Buzău din 14 decembrie, ieri, adică!

Probabil, acum, când eu vorbesc în fața dumnea­voastră, cineva e rănit într-un alt accident nefericit care se petrece pe același drum DN2-E85, drumul care leagă Buzăul de Râmnicu Sărat, un drum pe care accidentele rutiere se petrec cu o frecvență uluitoare. Drept dovadă, v-am expus titluri din presa locală care descriu accidente petrecute aproape zi de zi. Porțiunea de drum care se întinde doar pe 13,5 km, dar care are o lățime de doar două benzi, câte una pe sens, traversează localitățile Mărăcineni, Gura Câlnăului, Potârnichești, Poșta Câlnău, apoi străbate o zonă de șes până la intrarea în localitatea Oreavu. Probabil, pentru mulți dintre noi, aceste date nu sunt o noutate, însă, însuși faptul că ne-am obișnuit să ascultăm și să vedem astfel de evenimente reprezintă o problemă socială foarte importantă.

Multe state europene fac investiții pentru dezvoltare, creșterea nivelul de trai, ­inovație, eficientizarea activității de zi cu zi. România este încă la stadiul de investiții pentru siguranța în trafic, cu care este, oricum, în urmă cu zeci de ani în comparație cu statele comunitare.

Solicit și prin această declarație politică, așa cum am făcut-o deja prin întrebările adresate CNAIR și în discuțiile purtate cu ministrul Transporturilor, lărgirea DN2-E85 la patru benzi pe porțiunea care leagă municipiul Buzău de munici­piul Râmnicu Sărat! Este imperios ca această investiție să se concretizeze! Oamenii mor pe drumurile pe care noi le numim NAȚIONALE, EUROPE­NE, pe când acestea sunt niste ulițe pentru trăsurile din secolul al 18-lea, dacă ne raportăm la statele europene civilizate. Îmi iau angajamentul să trimit săptămânal titlurile din presa locală la Ministerul Transporturilor până când vor fi întreprinse măsurile concrete pentru investiții în lărgirea drumului național, implicit pentru protejarea de vieți și siguranța în ­tra­fic”, a spus deputatul Gabriel Avrămescu.

Ulterior, acesta a anunțat că demersului său s-au alăturat deputații social-democrați de Buzău Laurențiu Țepeluș și Romeo Lungu, împreună cu care au fost purtate discuții la Ministerul Transporturilor: ,,În continuarea discuțiilor cu privire la lărgirea drumului care leagă municipiul Buzău de municipiul Râmni­cu Sărat la patru benzi, s-au alăturat demersului meu pentru dezvoltarea Buzăului domnii deputați Laurențiu Țepeluș și Romeo Daniel Lungu. Împreună am purtat discuții la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii despre tragicele evenimente care au loc pe DN2E85 din cauza lipsei de investiții pentru modernizarea acestui drum intens tranzitat, soli­citând lărgirea a patru tronsoane cu un total de aproximativ 13,5 km. Porțiunea de drum discutată traversează localitățile Mărăcineni, Gura Câlnăului, Potârnichești, Poșta Câlnău, apoi străbate o zonă de șes până la intrarea în Oreavu. Există șanse reale ca de anul viitor să înceapă lucrările pe primul tronson, care să lege localitatea Oreavu de actualul segment de 4 benzi. Voi face demersuri la Ministerul Transporturilor până când vor fi întreprinse măsurile concrete pentru investiții în lărgirea DN2E85”, a mai spus Avrămescu.

La rândul său, deputa­tul social-democrat Romeo Lungu a anunțat o ,,coaliție pentru Buzău” pe tema lărgirii DN2-E85: ,,Coaliție pentru Buzău! Am fost la Ministerul Transporturilor pentru o discuție despre lărgirea Drumului European 85 la patru benzi, pe mai multe tronsoane, cuprinse între Buzău și Râmnicu Sărat. Alături de colegii Laurențiu Țepeluș și Gabriel Avrămescu am cerut ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, mai ales având în vedere numărul mare de accidente care se petrec în zonă. Astfel, ar urma să fie lărgite patru tronsoane cu un total de aproximativ 13,5 kilometri. Desigur, demersurile pentru Autostrada spre Moldova vor conti­nua, urmând ca anul viitor să înceapă efectiv construcția. România și-a asumat deja prin PNRR că autostrada va fi gata până în 2024”, a precizat deputatul social-democrat de Buzău Romeo Lungu.

Articole similare