Sport

Legenda handbalului se întoarce acasă!

Fostul mare portar Cornel Penu, aniversat la Buzău la 75 de ani

Cel mai mare portar de handbal din toate timpurile al României, Cornel Penu, împlinește, miercuri, 75 de ani, pe care îi va aniversa, în avans, la Buzău! Celebrul handbalist este, mâine, oaspetele Primăriei municipiului Buzău, care, în urmă cu patru ani, a inițiat un proiect de promovare a marilor personalități buzoiene, iar în fiecare lună, în fața publicului, este invitată o personalitate de vârf, din diverse domenii de activitate. Astfel, luna iunie 2021 îl are în prim plan pe fostul mare portar de handbal al României.

Cornel Penu s-a născut la Galați, dar părinții săi s-au mutat la Buzău când acesta avea trei ani. A practicat handbalul și fotbalul la Școala Generală nr. 8 din  Buzău, evoluând  pe postul de portar încă de la început, apoi s-a specializat în handbal la CSS Buzău sub îndrumarea lui Constantin Căpățână. A urmat cursurile Liceului ,,B. P. Hasdeu”, apoi, în paralel cu studiile la Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini din Galați, a activat la clubul Știința. În anul 1967 s-a transferat la Dinamo Bucuești, unde a cunoscut consacrarea deplină, sub îndrumarea marelui antrenor buzoian Oprea Vlase. În același an a fost campion mondial de tineret în Olanda și medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de seniori din Suedia. Cariera sa a urmat apoi o ascensiune fulminantă. Cornel Penu a devenit dublu campion mondial în Franța (1970) și Republica Demo- crată Germană (1974) cu naționala de seniori a României. A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal care a fost medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976 și cu bronz la Olimpiada de la Munchen, în 1972. A participat la Campionatul Mondial din Danemarca (1978) și din Republica Fe- derală Germană (l982), fiind selecționat de peste 200 de ori în echipa națională a României și de trei ori în echipa lumii.

Este conside­rat cel mai mare portar de handbal al României din toate timpurile, iar în perioada sa de activitate sportivă a fost considerat, timp de ani buni, cel mai valoros portar de handbal din lume. După ce s-a retras din activitatea competițională, în 1980, Cornel Penu a devenit antrenor la echipa națio- nală, iar apoi la Dinamo București. A mai pregătit cluburile Hidrotehnica Constanța și ASA Buzău. Din 1993 a activat la Marrakech, în Maroc, unde a antrenat o echipă de club și echipa națională, pe care a calificat-o la Campionatul Mondial din 1997, apoi a plecat în Franța, la Sedan, unde a continuat să antreneze copiii clubului local și după pensionare.

Pentru realizările sale remarcabile, Cornel Penu a fost numit maestru emerit al sportului. În anul 2000 a primit Medalia Națională ,,Serviciul Credincios” clasa l. Din anul 2011 este Cetățean de Onoare al municipiului Buzău. Programul activităților dedicate lui Cornel Penu cuprinde, de la ora 11.00, o întâlnire cu micii handbaliști buzoieni de la Liceul cu Program Sportiv, iar de la ora 17.00 o conferință la Primăria Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker