Cultură

Lansare de carte cu autori mamă-fiică, o premieră în spațiul educațional buzoian

• „Poveștile Măriucăi”, carte concepută ca material didactic pentru clasele primare, va fi lansată cu un public internațional

Vineri, 19 februarie, va avea loc, în mediul online, o lansare de carte care va constitui o premieră din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, pentru că este o lansare de carte cu mult suflet, fiind vorba despre două autoare, mamă și fiică, respectiv  profesorul Maria Monalisa Pleșea și fiica ei, Măriuca Pleșea. Pe de altă parte, pentru că este vorba despre o resursă educațională care se pliază pe cerințele învățământului online atât de mult folosit în pandemie și, nu în ultimul rând, pentru că lansarea online va avea un caracter internațio­nal, participanții aflându-se în mai multe zone ale Globului.

Cum conectează o carte de povești întreg mapamondul la educația buzoiană

Volumul de povești va fi lansat online, vineri, 19 februarie, la ora 19.00 (ora României), pe Zoom, moment în care participanții la eveniment vor putea afla mai multe despre această poveste, după cum lasă să se înțeleagă autorul: „Vă așteptăm cu drag și la momentul lansării online! Și-am încălecat pe-o roată/ și nu v-am spus povestea toată!”. De fapt, va fi o lansare internațională, pe de o parte pentru că este vorba despre o carte de tip resursă educațională des­chisă, în contextul actual fiind extrem de utilă pentru învățământul online, iar pe de altă parte pentru că, prin intermediul mediului online, vor participa copii români de pe mai multe continente, după cum precizează Maria Mona­lisa Pleșea: „Vom încerca să le trimitem copiilor români din mai multe colțuri ale lumii, din țări europene, dar și din Canada sau Japonia”.

Fetița de nici șase ani care citea povești la TV pentru copiii de școală primară

Povestea acestei cărți a pornit cu zece ani în urmă. La nici șase ani împliniți, când încă nu pășise pe porțile șco­lii, Măriuca Pleșea, fiica preșe­­dintelui Centrului Cultural Francofon Buzău, profesorul Maria Monalisa Pleșea, debuta la o televiziune locală cu o emisiune, în premieră la acea dată, „Poveștile Măriucăi”. Interpretarea  Măriucăi, care dădea viață personajelor de poveste, a captat atenția micuților și emisiunea a rămas în amintirea celor mici, dar și a părinților, dovadă miile de vizualizări pe care le-a înre­gis­trat pe Internet. „Poveștile Măriucăi” pot fi găsite și astăzi în mediul online.

Pentru că anii au trecut și Măriuca a depășit demult stadiul poveștilor nemuritoare, povestirile sale din și despre copilărie au luat o altă formă. Mai exact, Măriuca a fost foarte bucuroasă să împărtășească emoția lecturii poveștilor cu alți copii și, pentru a ajunge la cât mai mulți, a acceptat ­pro­punerea mamei sale de a rea­liza împreună o carte. Este vorba despre un proiect de zece ani, care acum, în 2021, a căpătat consistență sub forma unei cărți,  o carte de poveste, din dragoste mamă-fiică. Un proiect de zece ani, sub semnul dragostei pentru cărți și pentru povești, lucru subliniat , de altfel, de autoare în prefața cărții: „Fiecare zi este o poveste! Ce minunat este să le dăm ocazia copiilor să des­copere poveștile vieții, cât și comoara poveștilor din străbuni!”.

Nu este însă o simplă carte de povești, așa cum sunt toate celelalte. Este vorba de cu totul și cu totul altceva, pentru că s-au împletit experiența didactică a mamei și talentul de povestitor al Măriucăi. „Anii au trecut, ea s-a dedicat mai mult școlii, iar eu i-am promis că voi scrie o carte pornind de la acele povești! Numai că viața mi-a oferit șansa unică și minunată de a <didacticiza> poveștile împreună cu ea! Fișele de activități au fost concepute interdisciplinar, pentru exersarea și aprofundarea cunoștințelor din programa școlară pentru clasele 0-2. Exercițiile sunt variate, cu grade diferite de dificultate și, mai important,  au în vedere și competențe din domeniul artelor plastice și ale muzicii”, explică profesorul Maria Mo­nalisa Pleșea  modul în care a fost construit acest produs educațional.

Cu bucuria copilăriei în suflet, Măriuca, acum ceva mai mare, transmite  câteva gânduri cititorilor ziarului OPINIA despre emisiunea în care a trăit, minute în șir, în pielea personajelor și i-a bucurat pe alți micuți de vârsta ei, dar și despre reușita de a transmite mai departe acea emoție printre filele unei cărți: „Emisiunea a fost o ocazie de a împărtăși talentul și pasiunea de a citi povești cu toți cei interesați și de toate vârstele. Sunt foarte bucuroasă că am reușit să facem cartea pentru a le oferi ocazia de a redescoperi poveștile, un fel de redifuzare a emisiunii”.

Pentru Maria Monalisa Pleșea, „Poveștile Măriucăi” au dublă măsură, după cum ne mărturisește, pentru că este „un proiect și personal, și profesional”. Personal, pentru că este realizat împreună cu fiica ei, Măriuca, pasionată de lectură și de teatru, și profesio­nal, pentru că este o carte cu multiple funcțiuni, care permit cadrelor didactice să descopere și să pună în valoare abilitățile celor mici. Astfel, „activitățile pot fi rezolvate pornind de la audierea documentului ­auten­tic, video și audio, cât și prin lectura expresivă a textului. Prin toate aceste exerciții, considerăm că vom antrena memoria, creativitatea și ima­ginația copiilor care pot lucra individual, atât în timpul orelor, cât și în timpul liber. Am avut permanent în vedere stabilirea unei legături între compartimentele limbii, stimulând motivația elevilor pentru a-și perfecționa competențele de limba română”, spune profesor Maria Monalisa Pleșea.

De altfel, preocupările profesorului Maria Monalisa Pleșea de a pune în lumină abilitățile copiilor și de a-i încuraja să-și dezvolte pasiunile în domeniul lecturii sunt recunoscute și la nivelul Școlii Europene Luxemburg II, unde lucrează în prezent și unde este un excelent ambasador al limbii române. Directorul acestei școli europene și colegii o consideră profesor cercetător, în sensul în care ea a elaborat nenumărate resurse și materiale didactice pe care le pot folosi multe cadre didactice în procesul educațional.

Lansarea de carte va fi primul eveniment din seria educațională și culturală organizată în mediul online cu invitați din Buzău și din afara granițelor țării, pentru toți cei implicați în procesul educațional.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker