Sport

La Costică Budescu acasă. Metalul joacă sâmbătă cu Tunari

Urmează una dintre ultimele șanse pentru Metalul de a-și primeni linia de clasament în încercarea de a urmări o clasare în play-off, clasare care și în acest sezon pare mai degrabă o „fata morgana” decât ceva palpabil.

După două eșecuri consecutive, nimic nu mai pare sigur și bătut în cuie pentru alb-albaștri, iar deplasarea de la Tunari nu iese din acest tipar. Un meci de 1×2, pentru care, culmea, bookmakerii oferă mai multe șanse gazdelor. Gazde care au început sezonul bine, au reușit surpriza învingând-o pe Voluntari, însă au pierdut serios din elan în ultimele trei runde, scoțând un singur rezultat de egalitate.

La Tunari, un nume foarte cunoscut buzoienilor, veteranul Cosntantin Budescu, convins de conducerea ilfovenilor să nu se retragă. Lotul gazdelor, unul compus dintr-un mix de veterani și tineri, unii dintre ei împrumutați de la diferite cluburi pentru a li se oferi minute. Din nou câteva cunoștințe vechi ale buzoienilor, precum Dan Spătaru sau Adrian Bălan, om care a „nășit-o” pe Gloria în 2023.

În clasament, Tunari este sub Metalul, cu doar șase puncte acumulate, însă tabelul ligii secunde e departe de a fi relevant, mai ales în acest moment al competiției. Pentru buzoieni, chiar și un punct n-ar fi de lepădat, însă o echipă care vrea în play-off n-ar trebui să se împiedice în comuna de la nord de București, în ciuda unor nume sonore care joacă acolo. Deși nu pleacă din postura favoriților, buzoienii stau mai bine la aproape toate capitolele, inclusiv la golaveraj. Metalul a înscris mai mult, a primit mai puțin, a avut o medie a posesiei superioară, iar în etapele scurse până acum a tras aproape de două ori mai mult la poartă decât Tunari, 95 de șuturi, față de cele 47 ale ilfovenilor. Statisticile însă pot fi lipsite de relevanță.

Cele două combatante de sâmbătă nu s-au mai întâlnit din 2021, moment în care ambele au evoluat în Liga a III-a. Tunari a avut câștig de cauză, impunându-se la limită, 1 la 0. Tot în cel de-al treilea eșalon, dar în 2020, pe terenul ilfovenilor, Metalul scotea o remiză albă. Erau însă alte timpuri, alte pretenții.

Cu trei puncte, Metalul ar putea urca binișor în clasament, evident, și în funcție de rezultatele celorlalte aspirante la play-off. Cum Steaua merge la Hunedoara să joace cu Corvinul, Voluntariul joacă acasă cu FC Bihor iar Poli se deplasează la Chiajna, ar fi rost ca unele dintre fruntașe să se încurce.

Meciul dintre Tunari și Metalul se joacă sâmbătă, de la 11.00. Deocamdată, nicio televiziune cu acoperire națională nu a anunțat că va transmite evenimentul. Totuși, așa cum s-a mai întâmplat, chiar clubul ilfovean ar putea difuza partida în direct, pe YouTube.

 

Articole similare