Un oras de 60 000 de suflete, aruncat tocmai în nordul nordului Norvegiei, la 200 de kilometri nord de Cercului Polar și la vreo zece ore de condus de cel mai apropiat oraș. Povestea ascensiunii clubului din Bodo poate fi creditată ca cea mai specială în lume, la ora asta.
Înființată în 1916, Bodo / Glimt (Flacăra Bodo, în traducere aproximativă) a cunoscut succesul târziu, abia în 1975, mulțumită unui parcurs legendar în Cupa Norvegiei. O altă cupă în ’93. Dar când vine vorba de campionat, Glimt a fost cunoscut mai degrabă ca un club „yo-yo” între prima și a doua divizie.
Însă apoi a venit 2020. Când s-a schimbat totul. În anul acela au câștigat primul titlu. Nu oricum, ci doborând recordul de puncte, dar și de goluri înscrise. Toate astea, cu un buget de vreo cinci ori mai mic decât al urmăritoarelor Molde Valerenga sau Rosenborg. În 2021 au „comis-o” din nou, repetând performanța în 2023 și 2024.
Toate astea, înainte de invazia europeană, acolo unde clubul acesta dintr-un oraș minuscul a bătut Besiktas și Celtic, trecându-și pe răboj și acel 6-1 contra Romei lui Mourinho. Sezonul următor n-a fost diferit, Bodo Glimt oprindu-se tocmai în semifinalele Europa League, acolo unde a cedat în fața câștigătoarei trofeului.
Aventura din 2026 aduce cu „Godfather 2”, un sequel despre care mulți spun că e mai bun decât originalul. Câteodată, pur și simplu se-ntâmplă ca să te afli sub trei stele norocoase care s-au aliniat deja. Iar norvegienii știu să profite din plin. Glimt se încăpățânează să bată cu tacâmurile în masa bogaților, după ce s-a calificat în play-off, a eliminat-o pe Inter și acum e foarte aproape de un sfert de finală, grație unui 3-0 cu Sporting Lisabona.
De câțiva ani, norvegienii joacă un fotbal curajos, ofensiv, aproape încăpățânat, în dorința de a controla meciurile chiar și împotriva adversarilor mult mai bogați. Nu e genul de echipă mică ce se baricadează și speră la un contraatac norocos. Din contră: Bodø/Glimt încearcă să domine, să preseze, să construiască. Iar când reușește, rezultatul arată exact ca acel 3-0 cu Sporting.
Când vezi astfel de rezultate, prima reacție este să cauți explicații complicate: tactică revoluționară, analiză de date, pregătire fizică ultramodernă. Sigur, toate acestea există. Dar senzația este că la Bodo explicația e alta: o identitate „out of the box” concentrată mai degrabă pe proces, pe ceea ce se poate controla, decât pe rezultat. Managerul Kjetil Knutsen refuză de vreo trei ani să vorbească despre victorie, puncte sau clasament, canalizându-și discursul numai pe modul cum joacă echipa.
În 2018, clubul îl angaja ca mental coach pe Bjorn Mannsverk, un fost pilot de avioane de vânătoare. Domnului în cauză nici măcar nu-i place fotbalul și declară că nu înțelege o iotă din acest sport. Se pricepe, însă la oameni. Dovadă că Glimt n-a cedat sub presiune nici cu Inter, nici cu City, Roma, Lazio sau Sporting. Poate tocmai d-aia Bodo/Glimt a devenit una dintre cele mai simpatice echipe ale Europei. Pentru că reprezintă o formă de rezistență într-un fotbal tot mai standardizat. Un club care arată că geografia nu decide întotdeauna destinul.
Iar când o echipă din nordul Norvegiei joacă atât de frumos, ba mai și câștigă, nu mai e doar o serie de rezultate. E o poveste care se scrie la 16 ore de mers cu mașina de Oslo, unde lumina soarelui durează 56 de minute în decembrie și 24 de ore în iulie. Una dintre cele care ne fac să credem că, în fotbal imposibilul are încă program de lucru.
