Sport

Kamil Wiktorski, după golul de trei puncte cu Unirea Dej: ,,Ca fundaș, cel mai important e să nu primesc gol. Dacă marchez, e un bonus!”

FC Buzău ar fi înregistrat, cel mai probabil, o a treia remiză consecutivă în Crâng fără reușita spectaculoasă, din minutul 86, în meciul de sâmbăta trecută, cu Unirea Dej, câștigat la limită de buzoieni, 1-0, a lui Kamil Wiktorski. Stoperul polonez în vârstă de 28 de ani este unul dintre pariurile câștigătoare ale lui Cristi Pustai, care l-a avut elev și la Dunărea Călărași, în sezonul trecut. Om de bază pentru FC Buzău, pentru care a evoluat în 12 din cele 13 etape disputate până acum, Kamil a bifat primul gol în Crâng și a vorbit, la finalul meciului, despre această reușită și despre cât de importantă a fost victoria. ,,Ca fundaș, cel mai important este să nu primesc gol, cum s-a întâmplat astăzi (n.r. sâm­bătă), iar să marchez este ca un bonus pentru mine și echipă. Așadar, mă bucur foarte mult pentru acest lucru. Puteam marca mai devreme, dar adversarii s-au apărat foarte bine. Am avut câteva situații de gol, dar am avut nevoie și de puțin noroc. Am muncit din greu și consider că, una peste alta, am meritat acest gol. Această victorie ne va aduce cu siguranță mai multă încredere. Era foarte important pentru noi să învingem, să ne consolidăm poziția în clasament, chiar înaintea acestei pauze cauzate de jocurile internaționale și să ne pregătim pentru jocul următor într-o atmosferă bună. Fiecare meci va fi mai tensionat și mai important pentru noi, deoarece distanța față de urmăritoare este scurtă și trebuie să fim siguri că vom câștiga fiecare meci. Toată echipa și toți antre­norii au muncit din greu, iar rezultatele obținute pe teren vin ca urmare a ceea ce am făcut la antrenament, a ceea ce am făcut în vestiar și a faptului că fiecare are rolul său în această echipă. Este un efort mare, depus de toată lumea”, a declarat Wiktorski, citat de Arena Buzoiană, după meciul cu Unirea Dej.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker