miercuri, 27 mai 2020

Joi este programată prima audiență din acest an la Avocatul Poporului

Joi, 16 ianuarie, între orele 10.00  și 14.00, repre­zentantul instituției Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Ploiești va fi prezent la Buzău, pentru a acorda audiențe cetățenilor din județ și pentru a primi petiții. Activitatea se va desfășura, ca și în anii trecuți, la sediul Instituției Prefectului Județul Buzău, situat în municipiul Buzău, B-dul. N. Bălcescu, nr. 48, în spațiul pus la dispoziție în acest scop.

Reprezentanții Avocatului Poporului vor oferi sprijinul cetățenilor  fără a le percepe taxe. Ei stau la dispoziția cetățenilor pentru a-i ajuta în situația în care au fost nedreptățiți de un funcționar public, de autoritățile centrale sau locale. Pentru primirea în audiență nu este necesară programarea, iar toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audiență. Cei care se prezintă cu reclamații sunt rugați să aibă asupra lor și o petiție din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum și documente justificative, în copie.

“Instituția Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și ­li­bertăților cetățenilor în raport cu autoritățile publice, iar domeniile de activitate în care poate acționa sunt: domeniul drepturile omului, egalitate de șanse între bărbați și femei, culte religioase și minorități naționale; domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap; domeniul apărarea, protecția și apărarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului; domeniul armată, justiție, poliție, penitenciare; domeniul proprietate, muncă, protecție socială, impozite și taxe. Nu intră în competența instituției Avocatul Poporului actele autorității judecătorești, ale Parlamentului, Președintelui sau ale Guvernului”, reamintește buzoienilor Ma­ria Mirabela Mălăescu,  consilier coordonator din cadrul Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului .

 

Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului , 0244-593227.

 

loading...
error: Content is protected !!