Actualitate

Jandarmii buzoieni au participat la Cupa ,,Jandarmeria montană la înălțime”

Jandarmii buzoieni au participat, în perioada 26 – 28 iunie, la competiția militar-aplicativă ,,Cupa Jandarmeria montană la înălțime”. La start s-au aliniat 14 echipe formate din jandarmi, de la secțiile și posturile montane de la Inspectoratele de Jandarmi Județene din Brașov, Prahova, Hunedoara, Maramureș, Gorj, Dâmbovița, Buzău, Cluj, Bistrița, Neamț, Alba și Suceava. Probele au constat în cățărare, rapel, orientare în teren cu ajutorul GPS-ului și acordarea de prim-ajutor de bază și s-au desfășurat în zona Padina din Dâmbovița și Cota 1400 din Sinaia.

Premierea echipelor câș­tigătoare a fost făcută de adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Ro­mâne, colonel Gheorghe-Marian Brâncoveanu și de comanda unității. Cele trei locuri au fost ocupate de echipajele din Brașov și din Prahova.

Cele două zile de competiție la probele de cățărare, rapel, orientare în teren cu GPS-ul și acordarea primului ajutor de bază au constituit pentru participanți și un bun prilej de a-și exersa tehnicile învățate la cursurile de la Centrul Montan Sinaia în domeniul alpin.

La înălțime și la „Bobas 2019”

Alături de aparatele de zbor care au făcut spectacol  la mitingul aviatic de la Baza Aeriană Boboc, Cavaleria Jandarmeriei Române a fost, ca de fiecare dată, la înălțime. Jandarmii buzoieni au mai avut, de asemenea, demonstrații de dresaj canin, unde, de asemenea, au scos la iveală o parte din calitățile lor dobîndite în multe ore de antrenament.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker