ISTORII | Parcuri din Buzău – Crângul (II)

Pentru noțiunea de parc, Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) dă mai multe definiții: spațiu verde de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții amenajate pentru agrement și odihnă; suprafață de teren întinsă, cu plantații, cu alei, cu bănci, adesea cu lacuri și bazine, cu diferite construcții adecvate, amenajate ca loc pu­blic de odihnă și agrement; suprafață de teren relativ întinsă, cu plantații, alei, lacuri sau bazine, folosite ca loc pentru odihnă și distracții, uneori și pentru manifestări culturale. În Dicționarul Universal al Limbii Române, apărut în anul 1896, lingvistul Lazăr Șăineanu definea parcul ca o „grădină mare cu pajiști, alei și boschete”. DEX stabilește că termenul provine din limba franceză, dar lucrările de specialitate dedicate parcurilor susțin că „este un cuvânt cu ­ori­gine nesigură” pe care îl întâlnim în toate limbile romanice, cu o formă și o pronunție asemănătoare.

Apărute inițial în jurul reședințelor nobiliare din Apus, la noi, cele mai vechi și mai frumoase parcuri datează de la începutul se­colului al XIX-lea și toate au istorii bogate și interesante.

În anul 1998, Federația Parcurilor Naturale și Naționale din Europa a stabilit ziua de 24 mai ca „Ziua Europeană a Parcurilor”, pentru a sărbători crearea primelor parcuri naționale de pe continent, în Suedia, în urmă cu aproape un secol.

În cazul Buzăului, situația este cât de cât fericită, având în vedere că beneficiem de parcul natural, Crâng, menționat „ca loc de promenadă”  în 1828, iar în 1850, atribuit ca „grădină pentru petrecerea publicului”, deci cu 40 de ani mai devreme decât parcul din Suedia și alte două mari parcuri, la care se adaugă câteva alte oaze de verdeață: parcul unde se află și Biserica „Sf. Îngeri”, parcul din fața Bisericii Banului, giratoriul din Cartierul „Nicolae Ti­tulescu”, locurile de joacă amenajate pentru copii în cartierele orașului etc. De aceea am considerat necesar să prezentăm cele două mari parcuri ale Buzăului.

Anul 1897 reprezintă și momentul începerii lucră­rilor de alimentare cu apă a orașului, în baza analizelor efectuate la București, opinându-se pentru folosi­rea sursei din Crâng, licitația din 20 iunie 1897 fiind câștigată de inginerul Emil Boianovici, care a construit primul rezervor. Lucră­rile la „Uzina de apă” au continuat în 1913, când inginerul Lorentz a efectuat alte foraje, în 1921 s-au instalat în sala mașinilor alte pompe și un motor Wolf, în 1923 fiind instalat și un motor Deutz. În 1924, din împrumutul de 8 milioane lei, contractat de primărie pentru realizarea unor lucrări edilitare, o parte a fost destinată pentru construirea unui nou castel (rezervor) de apă.

Tot în 1897, a fost construită o locuință pentru pădurar. În 1900 s-au făcut reparații la grota de pe insuliță, iar în 1911 a fost revizuit amenajamentul de înfrumusețare, lucrări realizate sub îndrumarea inginerului silvic C. Rădulescu. Totodată, acesta a întocmit un raport în care menționa că pădurea era traversată  prin mijloc de o șosea largă, în prelungirea bulevardului, cu alei radiale și două ,,șosele” interioare. Ca specii existau stejar pedunculat (Quercus robur), ulm, jugastru, arțar, tei și ghindar. Etajul predominant îl formau copacii se­culari, iar subarboretul cuprindea rășinoase – molizi și în mai mică măsură, brazi.

Darea de seamă a Primăriei pentru anul 1908 consemna ca personal un șef grădinar, un ajutor, un șef de echipă, doi lucrători grădinari permanenți,  nouă angajați pentru opt luni pe an, un grădinar ,,al pădurii” și un altul pentru bulevardul I.C. Brătianu.

În 1911, la solicitarea Primăriei, Serviciul Tehnic al Casei Pădurilor din București a întocmit un plan de sistematizare, lucrare realizată de către un arhitect peisagist, ing. A. Bonet. Pentru practica agricolă,  li s-au cedat tere­nuri lângă Crâng, Școlii Normale de băieți, în 1904, și Școlii Normale de fete, în 1922.

În 1920, s-a întocmit un proiect care urmărea transformarea Crângului într-un parc modern. La solicitarea Primăriei, Inspectorul Parcurilor din București a delegat un inginer de specia­litate, dar proiectul său a fost considerat prea costisitor pentru bugetul urbei. În anul 1928, Societatea „Reșița” a construit, pe un teren de lângă Crâng, Uzina electrică a orașului, iar în 1925 s-a amenajat o seră.

În anul 1931, mai mulți entuziaști au pus bazele Asociației „Amicii Crângului” în scopul de a îngriji și a ajuta la înfrumusețarea parcului. Articolul 1 stipula: ,,Se înființează în orașul Buzău, cu sediul în Palatul Comunal, o asociație de cetățeni care are drept scop, ca prin ajutorul material și moral, să contribuie la renovarea și îngrijirea pădurii Dumbrava”. La articolul 3: ,,Președintele acestei asociații este primarul orașului Buzău”.

În 1947-1950 a fost mărit din nou eleșteul, iar mai târziu s-a săpat un canal și s-a creat a doua insuliță, accesul făcându-se printr-un podeț maiestuos din fier forjat. În anul 1975 se execută împrejmuirea cu gard din fier forjat a Crângului, către bulevard, de către APCAROM, prin grija primarului Gheorghe Milu și sub îndrumarea artistului plastic amator, Valeriu Lazăr.

În anul 1974, Serviciul de Arhitectură și Siste­matizare din cadrul Consiliului Popular al munici­piului Buzău a realizat un studiu privind sistematizarea Crângului.

În 1976, cu prilejul ­ma­nifestărilor dedicate împli­nirii a 1600 ani de atestare documentară a zonei Buzău­lui, în mijlocul rondului s-a amplasat Obeliscul „Buzău-1600”, lucrare realizată de sculptorul Gheorghe Coman. Același autor a rea­lizat și statuia în bronz a lui Vasile Cârlova. O altă sculptură, realizată într-o manieră modernă, aparține artistului Florin Codre.

*

Crângul este și depozitar de valori arheologice, aici fiind identificate vestigii materiale din neolitic și epoca bronzului. În zona Sere – Obelisc, la vest de aleea centrală, spre poarta principală au fost des­coperite complexe de locuire aparținând culturii Gumelnița, cât și un mormânt din Epoca bronzului, cultura Monteoru. La circa 200 metri V-SV de Castelul de Apă, a fost cercetat un complex datat secolele VI-VII d.Hr., cultura Ipotești-Cândești.

La 6 mai 1867, orășenii au ridicat în marginea Crângului o cruce de piatră în cinstea Sfintei Mucenițe Filofteia, la care s-au rugat și a plouat după o secetă grea. Crucea a fost apoi adăpostită într-o capelă, inaugurată la 1 iulie 1922, construită cu sprijinul Primăriei și cu ajutorul orășenilor, reabilitată în forma actuală în perioada 2016-2017.

*

Fiind o regulă ca arenele sportive să se amplaseze în zone marginale, pentru activități de acest gen s-a amenajat un spațiu la marginea Crângului, cu ocazia desfășurării Concursului Național de Oină, organizat în anul 1904 la Buzău.

În 1922, la solicitarea societăților sportive din Buzău, în primul rând al Asociației „Avântul”, s-a admis cedarea terenului din zona actualului stadion, pentru amenajarea unei baze sportive. În 1940 s-a dat în folosință stadionul, realizat după planurile construcției similare din Bra­șov, iar în 1943 s-au construit, în totalitate din lemn, tribuna și vestiarele. Amenajările au fost distruse de un incendiu, la 14 august 1962,  modernul stadion de astăzi (20.000 locuri) a fost construit între anii 1973-1984. Spre S.C. Electrica a fost amenajată baza sportivă „Metalul”. De asemenea, în partea de sud a Crângului, s-au amenajat un patinoar artificial și stadionul de atletism.