Ne aflăm în preajma zilei de naștere a unui profesor buzoian care a făcut istorie, și la propriu, și la figurat, în Colegiul Național „B.P. Hasdeu”. Este vorba despre Liviu Stănilă, unul dintre cei mai îndrăgiți profesori, născut pe 28 mai 1940, în localitatea Merești, județul Odorhei (astăzi Harghita), din părinți învățători. Ne amintește acest lucru scriitorul Nicolae Peneș în prefața volumului „Un buzoian cutreieră Europa”, pe care profesorul de istorie Liviu Stănilă a publicat-o recent la editura Editgraph. Și nu sunt doar cuvintele scriitorului, ci și ale unora dintre colegii de facultate – precum fostul coleg de grupă la Facultatea de Istorie din București, prof. univ. dr. Ion Bulei, trecut în eternitate, care spunea: „Lângă el simțeai că lumea era mare, mult mai mare decât camera noastră de la căminul studențesc” -, sau ale colegilor de cancelarie, unde și-a câștigat în timp statutul de „eminență cenușie a cancelariei hasdeiene”, precum cele ale profesorului George Tarara, pline de prețuire și respect: „Orele sale de istorie purtau amprenta clarității reieșite dintr-un enciclopedism elocvent, dublat de o raționalitate și un pragmatism inedite (…) Memoria remarcabilă îi era completată de pedagogia spiritului critic, exigență și căldură umană”.
De asemenea, dau mărturie și unii dintre foștii elevi ai ilustrului profesor de istorie, la rândul lor personalități în lumea profesională din care fac parte. Astfel de mărturii în care își exprimă prețuirea și dragostea față de profesor sunt date de fostul său elev Constantin Stan, astăzi profesor universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, soții Carmen și Călin Tătaru, reputați medici ai Spitalului de Oftalmologie din Capitală, Marius Andruh, academician de reputație europeană. Acesta din urmă consemnează: „Domnul Liviu Stănilă ne-a învățat în clasa a XII-a să iubim și să înțelegem Istoria, să interpretăm faptele și să le punem în cotext. Și astăzi domnia-sa este o enciclopedie a istoriei naționale și universale, un povestitor captivant. Ca profesor avea o exigență și o rigoare pe care acum le înțeleg mai bine, contribuind la formarea mea intelectuală, chiar dacă am ales alt drum, Chimia. Ne-am reîntâlnit în urmă cu trei ani și l-am regăsit la fel de pasionat și devotat profesiei. O profesie din care nu se iese niciodată la pensie, iar profesorul Stănilă o dovedește!”.
Și are mare dreptate, pentru că volumul publicat de profesorul Liviu Stănilă nu este o carte de călătorie, așa cum v-ați aștepta, dar este cert o carte de istorie, pentru că în paginile ei abundă informații despre istoria locurilor, obiectivelor culturale, personalităților, cu referire la cele din Istoria românilor, ori de câte ori aceasta s-a intersectat cu cea a lumii. Locurile cu obiectivele prezentate nu sunt alese întâmplător; ele au fost vizitate mai întâi cu ochii minții de profesorul de istorie buzoian, care nu a putut trece granițele țării decât după Revoluție, așa cum dă mărturie în carte.
S-a pensionat după 32 de ani la catedra de Istorie a Colegiului „B.P. Hasdeu” și alți patru ca profesor la Școala Generală din satul Spătaru, însă Liviu Sănilă este genul de profesor care, oriunde s-ar găsi, face ceva pe care nimeni altcineva nu îl poate face, și anume îi ajută pe cei ce din jur să se transforme în ceva mai bun decât erau înainte. Și ce modalitate mai bună să facă acest lucru decât să își aștearnă în scris istoria adunată o viață dintre paginile filelor volumelor din biblioteci, pe care „le-a vizitat” apoi, împreună cu soția sa, Georgeta Păunoiu-Stănilă, care l-a și ajutat, de altfel, după cum relatează autorul în cuvântul înainte: „În aproape toate plimbările mi-a făcut poze de calitate și, meticuloasă cum o știam, întotdeauna purta în geantă materiale de scris și prindea tot ceea ce credea că ne interesează”.
Așa se face că, după Revoluție, istoricul buzoian pășește în istorie și o aduce în actualitate pentru cei care vor să cunoască și altfel leagănul civilizației europene, făcând popas în marile orașe ale bătrânului continent.
Din „Orașul luminilor” până la… „Orașul muzicii”
Istoricul călător Liviu Stănilă și-a împlinit visul, acela de a călători în lume. Primul drum l-a făcut, așa cum povestește în carte, „către marea mea iubire, ca și a părinților mei, Parisul”. Mărturisește mai departe că „sunt foarte convins că, citindu-mi cartea veți înțelege «slăbiciunea mea» pentru Paris, Orașul Luminilor, dar și unde își dorm somnul de veci Brâncuși, Enescu, Martha Bibescu, Elena Văcărescu, buzoianul Nicolae Vaschide, Emil Cioran, Elvira Popescu și încă mulți alți români de valoare”. Și, într-adevăr, și cartea sa o începe tot cu „orașul orașelor”, adică cu Parisul, respectiv cu cele două insule de pe Sena, Saint Louis și Ile de la Cité, centrul istoric și geografic al Parisului. Nu avea cum să lipsească istoria Catedralei Notre-Dame, a cărei notorietate este dată și de romanul publicat în 1831 de către Victor Hugo, și pe care autorul cărții a vizitat-o dimineața, „când lumina puternică a soarelui filtrată prin vitraliile multicolore de secol XIII ale celor trei rozete inundă vasta navă cu lungimea de 130 metri”, singura dificultate întâmpinată fiind „urcarea celor 387 trepte, neavând lift”.
Și punctele de interes arhitectonic și istoric prezentate continuă… împreună cu comorile conținute de toate palatele, catedralele, bisericile în stil gotic vizitate. Și ca să oferim câteva detalii, putem adăuga relatarea autorului despre Palatul de Justiție ce se înalță pe locul palatului roman în care a fost încoronat împăratul Iulian în anul 360 e.n, sau cea despre podul cu frumoase felinare Art Nouveau, considerat cel mai frumos de pe Sena, dintre cele 37 poduri ale Parisului. Notorietatea bisericilor care adăpostesc sarcofagul genialului general Napoleon și muzeul în onoarea lui nu aveau cum să nu fie consemnate de profesorul de istorie în cartea sa. Muzeul Luvru, unul dintre primele muzee europene și povestea construcției sale cu toate etapele de la fortăreața medievală până la construcția piramidei, simbol al renovării inaugurată în 1989, care duce la subsolul muzeului au fost prinse în volumul istoricului Liviu Stănilă.
Așa cum spuneam, sunt și foarte multe relatări ce fac referire la români ale căror drumuri se intersectează în mod fericit cu istoria universală. Aș aminti aici doar câteva dintre cele prezentate de profesorul buzoian în lucrarea sa. Este consemnată și povestea lui Gustave Eiffel, care a venit la Vălenii de Munte pentru a discuta cu inginerul român Gheorghe Pănculescu, precum și legătura Turnului Eiffel cu această poveste. Între filele cărții se face referire la Muzeul lui Auguste Rodin, considerat primul sculptor modern și întâlnirea sa cu Constantin Brâncuși.
Ca și scriitorul Nicolae Peneș, trebuie să spun că nu pot fi consemnate toate relatările ce privesc aspecte din istoria Parisului, dar și a celorlalte orașe minuate descrise cu foarte multe amănunte. Pentru că, dacă a deschis cartea cu „Orașul luminilor”, ea s-a încheiat cu „Orașul muzicii”, adică cu Viena, cu popasuri interesante prin capitolele intitulate „Orașul dominat de Colina Lykavittos”, „Orașul lui Antonio Gaudi”, „Orașul renăscut ca Pasărea Phoenix”, „Orașul lui Mutz”, „Orașul lui Manneken Pis”, „Oraș al băilor cu 123 izvoare”, „Orașul de pe două continente”, „Orașul cutremurat”, „O capitală nebună, nebună, nebună”, „Orașul marilor coride”, „Orașul cu un splendid muzeu subteran”, „Orașul celor trei magnifici”, „Orașul martirilor, muzicanților și al fetelor frumoase”, „Caput mundi”, „Orașul celor 101 de insule” și „Perla Adriaticii”.
Vă las pe domniile voastre, cititorii, să descoperiți ce orașe a vizitat istoricul buzoian, autorul acestei excepționale cărți, intrat în „galeria monștrilor sacri ai învățământului buzoian”, precum Gheorghe Olaru, Silvestru Sânpetru, Nicolae Jitaru, care și-au petrecut o mare parte din viață în Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, mai întâi ca elevi și apoi ca profesori, alături de colegi de cancelarie precum Petre Viorel Ciocâlteu și Virgil Poteraș.
Anul 1970 este anul celei mai mari realizări din viața sa profesională, poate și pentru că este anul în care și-a luat în primire catedra de istorie la liceul pe care îl absolvise cu ani în urmă, după ce, ieșise câștigător, obținând nota 9.67 la un concurs unde participaseră chiar și colegi cu gradul I și II.
Cartea aceasta nu este întâmplătoare. Privind retrospectiv activitatea profesorului de istorie, trebuie să spunem că a publicat numeroase materiale în perioada în care a desfășurat activitate extrașcolară, când a fost secretarul Societății de Științe Istorice – Filiala Buzău. Printre materialele publicate atunci se numără: „Cetatea de la Berca”, „Un pretendent buzoian la tronul Țării Românești”, „Altîn Bei sau diplomația disperării”, „Contribuții buzoiene la Războiul de Independență (1877-1878), și numeroase alte comunicări referitoare la istoria României.
