Cultură

Irina Movilă și Marius Bodochi, într-o comedie romantică la Teatrul „George Ciprian”

Luni, 20 mai, de la ora 19,00, Teatrul „George Ciprian” vă invită la comedia romantică „Bonsoir Monsieur”, cu actorii Irina Movilă și Marius Bodochi.

„Iubirile vechi vin uneori peste noi mai viguroase decât în trecut… undeva, în toată aceasta lume, cineva ne e pereche pentru eternitate. Acest text savuros vorbește despre o asemenea întâlnire peste timp, iar protagoniștii ei se supun destinului lor cu sensibilitate și umor”, spune actrița Irina Movilă despre spectacol.

Irina Movilă a absolvit Academia de Teatru și Film, clasa maestrului Mircea Albulescu. Între 1992 și 2001 a jucat în mai multe spectacole pe scena Teatrului Mic, iar din 2002 joacă la Teatrul Național București. În 1994 a câștigat premiul pentru „Cea mai valoroasă spe­ranță a cinematografului european”, în cadrul Festivalului Internațional de la Geneva, pentru rolul „Fifi” din filmul „Pepe și Fifi”. Crează și joacă în spectacole la Casa Filipescu-Cesianu, publicul îndrăgind-o pentru felul în care apropie personajele sale de sufletul spectatorilor.

Prețul unui bilet la spectacolul de la Buzău este 60 lei. Pentru bilete și rezervări, sunați la 0740.496.561.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker