Administrație

Investiție de 8 milioane de euro pentru un oraș mai curat 

O nouă investiție importantă cu finanțare europeană, în valoare de 8 milioane de euro, este în plină desfășurare la Buzău. Este vorba despre Centrul de Aport Voluntar (CAV), un proiect modern prin care municipalitatea își propune să ofere buzoienilor o soluție civilizată și gratuită pentru depozitarea deșeurilor voluminoase sau greu de reciclat.

Centrul este construit pe un teren al Primăriei, situat în spatele fostei fabrici de geamuri, iar lucrările sunt într-un stadiu avansat. Termenul de finalizare este primăvara anului viitor, moment din care buzoienii vor putea aduce aici, fără costuri, aproape orice tip de deșeu menajer sau nepericulos.

Potrivit proiectului, la noul CAV vor putea fi aduse materiale provenite din construcții și demolări, anvelope uzate, resturi de mobilier, ferestre și geamuri vechi, baterii și echipamente electrice, saltele, textile, resturi vegetale din grădini, ba chiar și cadavre de animale. Primarul Constantin Toma a vizitat în această săptămână șantierul noului centru, declarând că investiția va avea un impact semnificativ asupra curățeniei și calității mediului din oraș.

Proiectul aduce multiple beneficii pentru comunitate, întrucât buzoienii se vor putea debarasa gratuit de lucrurile și deșeurile netrebuincioase, fără a le mai abandona pe domeniul public, ceea ce va contribui la un oraș mai curat și la reducerea semnificativă a rampelor ilegale de gunoi. În plus, deșeurile colectate vor fi sortate, tratate și reincluse în circuitul economic, sprijinind astfel obiectivele de economie circulară și protejare a mediului.

Prin acest proiect finanțat din fonduri europene, Buzăul face încă un pas spre statutul de oraș verde și sustenabil, oferind cetățenilor o infrastructură modernă și responsabilă pentru gestionarea deșeurilor.

 

Articole similare