Epopeea cu gazul a luat sfârșit, dar frământările și incertitudinile la această temă continuă. De altfel, această stare de lucruri (și de spirit) este ușor explicabilă, fiindcă prea grele și prea îndelungate au fost negocierile ca acestea să se termine atât de bine și frumos pentru partea moldovenească. În astfel de cazuri se zice că „cto-to tut ne to” (pentru buzoieni – „ceva nu este curat la mijloc”) și, implicit, se pune întrebarea: „Cine a avut de câștigat și cine a avut de pierdut de pe urma acestor negocieri?”. Ca și fiecare dintre Dumneavoastră, am și eu un răspuns, dar o să vi-l spun la sfârșit, pentru a vă tine nițel în suspans.
Așadar, chiar dacă la finalul negocierilor au fost semnate două documente – un protocol al negocierilor și nemijlocit contractul de livrare a gazelor, ambele fiind caracterizate de părți reciproc avantajoase, dar cu o „înclinare” mai mare spre ceea ce și-a dorit Chișinăul, eu nu prea cred că tot ce este scris în aceste documente este lipsit de subtext. Sincer vorbind, personal am rămas uimit de faptul că Moscova s-a lăsat „păgubașă” într-un fel, de aceea îmi dau seama că nu este cazul să ne îmbătăm cu apă rece și că mai bine ar fi să parafrazăm o zicală rusească – „deșiovâi sâr bâvaiet tolico v mâșelovche” (pentru buzoieni, „cașcaval ieftin poate fi doar într-o capcană”). Pe de altă parte, nu știu dacă există un adevăr absolut când negociatorul principal din partea RM, vicepremierul Andrei Spânu, afirmă că au fost atinse toate cele trei obiective trasate inițial: să obținem cel mai bun preț posibil, să nu admitem o creștere a tarifelor achitate de cetățeni și să discutăm un contract din perspectivă comercială și să nu admitem condiționalități politice. Nu vreau să par sâcâitor și să caut nod în papură atunci când acesta nu există, dar niciodată nu am salutat compromisurile, în primul rând cu propria conștiință. Îmi dau bine seama că cel mai bine ar fi să luăm act de rezultatele negocierilor și să ne bucurăm că nu vom îngheța la iarnă, dar… când totul pare prea bine trebuie să te aștepți și la o festă ascunsă în umbra unei intenții aparent frumoase. Să zicem, ce putea să se întâmple pentru ca GAZPROM-ul (citește: Kremlinul oficial) să creadă lacrimilor moldovenilor?
(Și) Referitor la cele trei obiective este prematur să ne felicităm. În primul rând, întotdeauna este loc pentru un preț mai bun, deși cel obținut în urma negocierilor este peste cel vehiculat. În al doilea rând, creșterea tarifelor achitate de cetățeni este iminentă, lucru recunoscut chiar de Andrei Spânu și acest lucru este perfect valabil, dacă ținem cont de conjunctura de pe piață. De altfel, aici va interveni statul, care deja a promis cetățenilor să ia asupra sa, grație ajutorului financiar european, o parte din costuri. În al treilea rând, chiar dacă, bunăoară, nu există condiționalități politice din partea Moscovei, acestea nu pot fi excluse. Or, pe parcursul a cinci ani (termenul pentru care a fost semnat contractul) se pot întâmpla multe lucruri. În acest context, ar putea fi zădărnicită implementarea de către RM a Pachetului Energetic Trei, care prevede liberalizarea pieţei de energie electrică. Mă întreb și vă întreb: se va mulțumi oare Putin cu rolul de variantă de avarie, în condițiile când RM va prefera un alt vânzător/distribuitor de gaze? Sau, de cealaltă parte, vor înghiți mereu gălușca România, Ucraina, Polonia, Olanda, SUA și alte țări, care mereu și-au asumat rolul de „SMURD” când RM cade la nevoie? Ca să nu zic că și conducta de gaze Iași-Ungheni-Chișinău ar putea să aibă un rol butaforic. Adică, nu vă grăbiți să afirmați că gazele nu au nimic comun cu politica. La urma urmei, nici Angela Merkel, nici Ursula von der Leyen nu sunt deținătoare de acțiuni la GAZPROM, dar toată lumea recunoaște meritul lor incontestabil în soluționarea crizei gazelor în RM și împăcarea caprei cu varza…
Și încă ceva. În opinia mea năstrușnică, sunt convins că un alt deznodământ al acestor negocieri nici nu putea fi. Dacă, să zicem, RM se supăra pe FR și pleca de la negocieri, reprezentanții Chișinăului erau întorși din drum de Miller și li se băga la semnare un acord poate și mai convenabil decât cel semnat. Rușii făceau acest lucru nu pentru că le-ar fi fost sau că le este în pălărie de mine și de Dumneavoastră, dar fiindcă miza cea mare a Moscovei a fost și rămâne Transnistria, teritoriul separatist care a fost, este și va fi hrănit și adăpat de Putin și K până în pânzele albe – chipurile, „ai noștri” nu se leapădă „de ai noștri” niciodată. De aici și răspunsul la întrebarea cine a avut de câștigat în urma acestor negocieri. Nu întâmplător, îndată ce a fost semnat contractul, „liderul de la Tiraspol”, Vadim Krasnoselschii, a trâmbițat că toate problemele au fost rezolvate și că regiunea revine la normalitate.
Urmează însă de văzut dacă transnistrenii vor plăti pentru gaze sau vor cânta melodia lor veche – „za gaz plateat tolico trusî” (pentru buzoieni – „pentru gaze plătesc doar fricoșii”)…
