joi, 04 martie 2021

INTERVIU | Preotul Mihail Milea, de două ori român: „Fundația Sfântul Sava a fost un pod, un liant, între Basarabia și România”

Preotul Mihail Milea predică binele, dar îl și pune în practică prin Fundația „Sfântul Sava” pe care a fondat-o pentru a putea veni în sprijinul semenilor. Totul a început în urmă cu 30 de ani, când a ales să îi ajute pe tinerii care trăiau pe străzi. De atunci și până astăzi a luat în grija sa mulți bătrâni abandonați – cărora le oferă, în așezămintele pe care le-a înființat la Năeni, Ulmeni, Câmpeni, Baba Ana, un acoperiș deasupra capului, o pâine pe masă, medicamente, dar mai ales multă dragoste  și hrană spirituală -, dar și femei cu copii aflate în situații dificile, care au parte de mult ajutor în cadrul Centrului „Violența în Familie”, din cadrul aceleiași fundații. Prin tot ce a făcut, și-a dorit să creeze ceea ce numește Savaliada, adică să ridice așezăminte inspirate de vasiliadele Sfântului Vasile cel Mare, dar puse sub ocrotirea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău, prin Fundația care poartă numele acestuia din urmă, care este și ocrotitor al Buzăului. Toate activitățile sale filantropice, dar și cele culturale și misionare, au fost făcute cu voluntari și cu bani din donații.

Una dintre activitățile constante de suflet ale părintelui Mihail Milea în toți acești ani a fost cea dedicată ajutorării celor de neam românesc, indiferent unde viețuiesc ei astăzi. Și, așa cum ne-a relatat într-un interviu, cele mai multe drumuri ale sale după Revoluția din ‘89 au dus la frații noștri de peste Prut, românii din Republica Moldova.

„Primul teritoriu pe care l-am vizitat ca om liber”

Reporter: De unde ați pornit; care este borna numărul zero în relația dumneavoastră cu frații de peste Prut?

Mihail Milea: Dragostea mea față de Basarabia o am din familie. Tatăl meu era abonat la revista „Magazin istoric” și, adeseori, îmi vorbea despre Basarabia; bunicul, la fel, îmi vorbea despre Basarabia. El a fost în Al Doilea Război Mondial în Basarabia și mi-a povestit despre suferința oamenilor din această regiune, provincie românească, de care m-am îndrăgostit și eu. După decembrie ‘89 a fost această deschidere să putem merge și în afara graniței, și primul teritoriu pe care l-am vizitat ca om liber a fost Basarabia, pământ românesc dincolo de Prut. A fost acel pod de flori. Atunci am cunoscut-o pe doamna Ana Bejan, din Soroca, care a devenit deputat în Parlamentul de la Chișinău, și, mai apoi, și prima femeie prefect al județului Soroca; după aceea a venit și dumneaei în România și, de atunci, ne-am întâlnit în fiecare an pe timpul verii  când, împreună cu copii, tineri  din  Republica Moldova – cum se numește în mod oficial a această provincie românească –, au venit în România  și eu le-am dat tot concursul ca să ne cunoască țara, tradițiile noastre care sunt ca și ale lor, cântecele noastre care sunt ca și ale lor; ne-am înfrățit pentru că suntem frați.

Rep.: Fundația „Sfântul Sava” ați înființat-o după ce ați fost în Basarabia?

M.M.: Fundația am înființat-o după ce am fost în Basarabia. Potrivit documentelor, pe 12 aprilie 1993 a apărut oficial, dar ea a funcționat și înainte, chiar după decembrie 1989; de atunci noi am înființat fundația ca ONG și l-am pus pe hârtie mai târziu; acțiunile am început să le facem de atunci.

Fundația a fost de un real folos, pentru că este o punte care mi-a fost de folos ca să pot ajut eu dincolo din punct de vedere material, financiar, să pot face în mod legal multe activități; să-i primim pe tinerii de acolo, cadrele didactice, pe toți cei care doreau să vadă patria mamă și Fundația „Sfântul Sava” a fost un pod, un liant, între Basarabia și România.

Fundația „Sfântul Sava” are o bază materială, culturală, spirituală; avem și o echipă mare de voluntari din toate domeniile, care se pot implica în toate activitățile Fundației „Sfântul Sava” pentru a primi oaspeți și a le oferi tot ceea ce este necesar.

Rep.: Când ați devenit cetățean al Republicii Moldova?

M.M.: Cu ajutorul lui Dumnezeu, noi avem multe proiecte sociale și culturale în Basarabia; am obținut mai întâi titulatura de „Cetățean de onoare în raionul Soroca”, de care mă simt foarte legat; asta se întâmpla în 2007. După aceea, în 2010, prin președintele Republicii Moldova de atunci, domnul Mihai Ghimpu, am obținut chiar cetățenie cu acte, român de două ori, cu buletin, cu pașaport. Un an mai târziu, în 2011, am fost declarat  la Buzău „Omul anului 2010”.

Sunt român de două ori, dar important este că vorbesc aceeași limbă, limba română, am aceeași inimă și nu simt această separare. Ar trebui ca toți locuitorii din  Basarabia să aibă pașaport românesc, buletin românesc, să nu fie nevoie de două cetățenii, pentru că noi suntem una și aceeași etnie, românească.

„Grigore Vieru, un Eminescu în miniatură”

Rep: Cum l-ați întâlnit pe Grigore Vieru, una dintre personalitățile pe care le-ați cunoscut îndeaproape?

M.M.: Dumnealui a fost invitat de Ana Bejan, în 2009, la Soroca. Doamna Ana Bejan împlinea 60 de ani, un jubileu frumos și, fiind profesoară de limba română, iubitoare de cultură, adună mereu în jurul domniei sale oameni de cultură; astfel, printre invitații de onoare a fost și poetul Grigore Vieru, pe care l-am cunoscut îndeaproape și l-am descoperit ca pe un om deosebit. Este un Eminescu în miniatură în Basarabia, un îndrăgostit de Eminescu, un om care avea poezia în suflet și în sânge, un poet care și-a iubit țara, neamul, limba, care s-a jertfit și a fost sacrificat pentru această iubire a lui față de tot ceea ce este românesc.

„OBSERVATORUL DE NORD este în sine o cetate”
Rep.: Pe lista de prieteni aveți și jurnaliști în Republica Moldova.
M.M.: Da. Menționez aici prietenii de la OBSERVATORUL DE NORD, care este un ziar independent din Soroca, Republica Moldova, și este foarte apreciat în toată Basarabia și nu numai. Este afiliat la Organizația Internațională a Ziarelor (WAN). A fost inclus în Catalogul î.S. „Poșta Moldovei” și apare bilingv: în română și rusă.
Acest ziar promițător încă de la început a fost fondat pe 3 noiembrie 1998 de familia Elena și Victor Cobăsneanu, dedicați împreună presei libere din Republica Moldova. Până în prezent ziarul a luat multe premii: „Cel mai reușit design” în cadrul Presei Independente din Republica Moldova (2003); premiul internațional „Clopotul de Bronz” pentru promovarea accesului fiecărui cititor la informație (2008) ș.a.
Redactorul șef Victor Cobăsneanu a intrat în topul celor „10 jurnaliști ai anului”.
Acest ziar, OBSERVATORUL DE NORD, are însușirea de a observa orice eveniment care este descris cu profesionalism și talent literar de membrii redacției. Ziarul aduce la cunoștința cititorilor tot ce se întâmplă în raionul Soroca, cât și în alte raioane limitrofe – Drochia, Telenești etc. -, precum și informații utile din toată Republica Moldova.
Ziarul OBSERVATORUL DE NORD nu este de scandal; este neutru, dinamic și perseverent în a evidenția valorile umane și culturale, precum și un bun clopot care dă de veste despre apariția unor rele în societatea moldovenească.
Ziarul OBSERVATORUL DE NORD este în sine o cetate care stă de strajă la hotarele democrației și ale presei libere.
În ultima vreme, ziarul OBSERVATORUL DE NORD a devenit o punte de legătură cu România prin municipiul Buzău, cu care s-a înfrățit raionul Soroca.
Pe acest pod al prieteniei dintre cele două state circulă ușor toate informațiile de o parte și de alta, aducând astfel un plus de valoare atât ziarului OPINIA de Buzău, condus de Călin Bostan, cât și OBSERVATORULUI DE NORD din Soroca, condus de Victor Cobăsneanu. Ambele ziare au puncte comune și un obiectiv de atins: Unirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului, precum și o mai bună prietenie dintre România și Moldova.

Rep.: Ce amintiri v-au rămas în minte din întâlnirile cu dumnealui?

M.M.: De la el mi-a rămas dragostea de patrie, la care ținea foarte mult; și eu am scris o carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, „Iubirea de patrie în opera lui Grigore Vieru”; era un om tare credincios, religios; mama lui i-a descoperit credința în Dumnezeu și am scris și cartea „Sacrul în poezia lui Grigore Vieru”, iar la înmormântarea lui, la 40 de zile, am scris o carte „Grigore Vieru, Luceafărul limbii române de dincolo de Prut” și, ca o anexă la această carte, am adăugat toate cuvintele frumoase pe care le-au avut cei care au fost la catafalc, lângă sicriul poetului; era un caiet mare în care fiecare scria ce simțea, cuvinte, poezii, despre Grigore Vieru și am reușit să le copiez, ca și anexă la sfârșitul cărții; sunt documente foarte valoroase despre Grigore Vieru, cine a fost el, cine este și ce reprezintă Grigore Vieru pentru literatura română.

Rep.: Ați mai fost vreodată la vreo înmormântare care să adune la un loc peste un milion de români, așa cum a fost la Grigore Vieru?

M.M.: Am mai fost la înmormântarea poetului Ioan Alexandru, dar, deși un poet cunoscut, el nu a avut aproape un milion de oameni la înmormântare; dar și Ioan Alexandru este un  poet mare. Grigore Vieru și Ioan Alexandru au fost prieteni apropiați. Amândoi au slujit același logos, același Cuvânt, care înseamnă Hristos. Amândoi au fost poeți religioși, care au închinat multe poezii mamei și țării.

Rep.: Ați mai scris despre vreo altă personalitate din Republica Moldova?

M.M.: Lucrez la o carte despre Ana Bejan, care este ambasadoarea limbii române, așa am denumit-o, și despre un alt poet din Basarabia, un academician, Valeriu Matei, care este și președintele Institutului Cultural Român de la Chișinău; vreau să scriu o carte despre opera lui destul de vastă, un om care, ca și Grigore Vieru, pe care l-a cunoscut și l-a iubit tare mult, scrie foarte mult despre patrie, despre frumos, despre tot ceea ce înseamnă literatura română și istoria poporului român, care este și istoria Basarabiei.

„În fiecare an a apărut un loc de aducere aminte”

Rep: Dacă ar fi să faceți o trecere în revistă, cronologic, care ar fi pașii care au dus către Republica Moldova; care ar fi câteva puncte de reper?

M.M.: Drumurile în Basarabia au pornit de la podul cu flori; apoi, prima biserică românească care s-a amenajat în Basarabia a fost un paraclis, la Soroca, în anul 2006; este paraclisul „Cuvioasa Parascheva”, amenajat într-o clădire veche. La 21 septembrie 2010 s-a sfințit în parcul central locul pentru o biserică românească „Cuvioasa Parascheva”. Apoi a fost Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni”, o biserică românească. La 30 octombrie 2012 s-a sfințit locul pentru construcția acestei biserici cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Pe 13 februarie 2010 s-a binecuvântat bustul lui Grigore Vieru în parcul central din Soroca. Pe 31 mai 2012 a avut loc înfrățirea celor două orașe Buzău și Soroca, iar pe 18 decembrie 2017 s-a semnat al doilea acord de înfrățire a celor două orașe. Acum avem și cimitirul „Stoicani”.

Părintele Sorin Huluță, care este paroh la Biserica românească „Sfinții Martiri Brâncoveni”, a avut ca socru un coleg de-al meu de facultate și de armată, Gheorghe Saftiuc, care a plecat la Domnul anul trecut și cu care am făcut multe proiecte, printre care și cimitirul pentru soldații români căzuți în Al Doilea Război Mondial; erau aruncați într-o groapă comună la Stoicani și am reușit să facem un cimitir care a fost deschis anul trecut; la fiecare am pus câte o cruce. Acest cimitir a fost finanțat de Consiliul Județean Buzău; fiecare soldat are cruce cu nume, prenume, ceea ce este foarte important. Ne-au ajutat cei de la Arhivele Militare. Armata a fost alături de noi în  acest proiect foarte frumos.

Aproape în fiecare an a apărut ceva, o troiță, un loc de aducere aminte a acestei prietenii pe care o avem cu Basarabia. Cei 30 de ani sunt ani reprezentativi pentru această colaborare cu Republica Moldova, care este pământ românesc.

Rep.: Acești 30 de ani înseamnă și întâlniri cu oameni care v-au marcat relația cu Republica Moldova. Care ar fi aceștia?

M.M.: Cea care a înlesnit prieteniile și legăturile, aș pune-o pe primul loc pe doamna Ana Bejan; prin doamna Ana Bejan l-am cunoscut pe Mihai Cimpoi, academician, președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, prin ea l-am cunoscut și pe academicianul Hotineanu, un medic chirurg, mare iubitor de patrie; prin doamna Ana am cunoscut foarte mulți scriitori și poeți din Republica Moldova. Pe dumneaei aș pune prima pe listă. Și apoi, toți ceilalți pe care i-am cunoscut sunt la fel de valoroși ca și doamna Bejan.

„Un cult față de Ștefan cel Mare”

Ospeția este o stare de spirit în Republica Moldova

Orice întâlnire este o sărbătoare și orice întâlnire se transformă  într-o serată culturală, un moment de spiritualitate, un moment de socializare, de conversație, de prietenie, că nu-ți mai vine să pleci și timpul se oprește în loc în Basarabia.

În Basarabia e multă ospeție, ospitalitate. Pentru mine cel mai greu este să particip la mesele lor. Dacă mă duc la cineva, caută să-mi pună toate bunătățile, deși sunt foarte săraci, tot ceea ce are prin casă, mai ia și de la vecini. Și când merg la altul, ca și cum n-aș fi mâncat mă consideră și iar mă așează la masă. Au o expresie „la botul calului”, să te servească cu un pahar de vin. Nu-mi pun mintea cu  aceste pahare, ci mă impresionează ospitalitatea lor, că dăruiesc din toată inima și vor să ne simțim bine în casele lor la oricine te vei duce, ești bine primit. Oamenii din Basarabia sunt deschiși, harnici, transparenți, bucuroși, gospodari; e o plăcere să trăiești printre ei, cu ei.

Rep.: Cum sunt întâlnirile dumneavoastră cu oamenii din Soroca, din Republica Moldova, la sărbători?

M.M.: Sărbătorile religioase le prindem și acolo și aici, pentru că ei le prăznuiesc  pe stilul vechi,  iar noi pe stilul nou, ceea ce înseamnă o diferență de 13 zile;  au aceleași sărbători religioase ca și noi; mai puțin putem sărbători împreună Sfintele Paști, care este trecută în calendar în aceeași zi ca și la noi; în rest, celelalte sărbători naționale le prindem și la ei și  aici.  Basarabia în sine este o sărbătoare și orice pelerinaj în Basarabia este o zi de sărbătoare.

Rep.: Ei au un cult față de Ștefan cel Mare…

M.M.: Au un cult față de Ștefan cel Mare, dovadă, pe fiecare bancnotă, indiferent că este de un leu, de 50, de 200, îl au pe Ștefan cel Mare, îl promovează foarte mult și au multe activități legate de acest domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt. Pe Eminescu, pe Creangă îi respectă foarte tare, ceea ce noi nu avem așa mult atașament ființial față de un domnitor care să ne reprezinte.

Planuri pentru anul 2020

Rep.: Ce planuri aveți pentru acest an în Republica Moldova în calitate de președinte al Fundației „Sfântul Sava”?

M.M.: Anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, vrem să facem un campus în localitatea Egoreni, care este la 5 kilometri de Soroca. Egoreni este localitate de frontieră, situată chiar pe Nistru. De acolo începe Ucraina. Pe Nistru se află însăși cetatea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Și acolo vrem să facem un campus, o casă a prieteniei, o casă de odihnă, unde să putem aduce și noi copii din România să vadă și ei frumusețea Basarabiei.

Și pentru orice delegație pe care o să o ducem în Basarabia va fi mult  mai ușor să o găzduim într-o clădire a noastră decât la hotel, care este destul de costisitor, sau în alte instituții. E bine să avem casa noastră și să-i primim cu bucurie pe toți cei care vin acolo.

O să fie un centru cultural pentru toate  vârstele, pentru tineri, dar și pentru oricine vrea să ajungă în Republica Moldova și este în zona aceasta de nord a Basarabiei, la Soroca și nu are unde dormi, să poată mânca și să se bucure de toate condițiile. E un proiect amplu al Fundației „Sfântul Sava”. Doar am luat terenul și am ridicat o cruce. Urmează să facem proiectul respectând legislația constructorilor de acolo, care diferă de a noastră din România. Noi vrem  să respectăm toate procedurile care se fac acolo.

Proiectul l-a făcut domnul arhitect Aurelian Mareș din Buzău. Ne-a oferit gratuit proiectul clădirii, dar vom ridica clădirea cu meseriași de acolo, din Soroca, Basarabia.

La acest campus, la final va trebui să facem un mic paraclis, un mic așezământ religios închinat Sfântului Sava, să-l promovăm în Basarabia și vom avea și această dimensiune spirituală a campusului.  Va fi un mic locaș de rugăciune pentru cei care vor veni acolo.

Rep.: Pe la Fundația „Sfântul Sava” au trecut și au avut susținere mulți dintre tinerii care au venit din Republica Moldova să studieze la Buzău

M.M.: Da. Un exemplu este cel al elevului Aureliu Perdeleanu. El a studiat la Liceul Pedagogic din Buzău, după care a urmat Facultatea de Litere din Capitală. A terminat facultatea; s-a realizat, e un om împlinit și ca el sunt foarte mulți studenți în România care sunt din Basarabia. Am avut și câțiva care au făcut Seminarul Teologic aici, la Buzău, și, după aceea, după ce au terminat studiile, s-au întors acasă. Unii au îmbrățișat preoția, iar alții au intrat în alte domenii de activitate, dar au la bază Seminarul Teologic făcut la Buzău, ceea ce spune foarte mult lucrul acesta, pentru că Seminarul „Chesarie Episcopul” de la Buzău este un liceu de vocație cu deschidere către toate instituțiile.

 

loading...
error: Content is protected !!