Actualitate

FOTO / VIDEO Incendiu de proporții la un depozit de materiale reciclabile

UPDATE

Incendiul a fost localizat și se intervine pentru stingerea focarelor. La fața locului se intervine cu 6 autospeciale cu apă și spumă de la ISU Buzău, 2 de la ISU Prahova și două cisterne de la primăria Buzău pentru alimentarea cu apă din cauză că în zonă nu există hidranți. La finalul intervenției, după lichidarea incendiului, urmează să se stabilească de la ce a pornit focul. 

Din fericire nu au fost victime, doar pagube materiale însemnate. 

Incendiu de proporții la un depozit de materiale reciclabile de la ieșire din Buzău spre Maxenu. Potrivit reprezentanților ISU Buzău, focul se manifestă generalizat pe o suprafață de 1500 de metri pătrați, fiind cuprinsă de fapt întreaga hală, cu degajare mare de fum. Au ars și două TIR-uri încărcate cu materiale reciclabile, existând pericolul propagării și la o altă hală.

 

Publicată de Ionut Sorin Apostu pe Marţi, 27 aprilie 2021

La fața locului au fost trimise 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o ambulanță SMURD, iar pe drum sunt și două autospeciale de stingere de la ISU Prahova, dar și cisterne cu apă ale Primăriei Buzău. Peste 30 de pompieri intervin pentru localizarea incendiului de proporții.

Circulația nu a fost afectată.

Din primele informații, focul a izbucnit la centrul de colectare a deșeurilor ce aparține Rompet International Recycling.

 

 

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker