Actualitate

În premieră la Buzău / 50 de părinţi, învăţaţi să devină co-terapeuţi pentru copiii lor diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist

Fundaţia Comunitară Buzău finanţează şi organizează împreună cu Asociaţia Autism Voice, în perioada 21-22 februarie, un training gratuit pentru  50 de părinţi ai căror copii sunt diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist (TSA). Demersul Fundaţiei Comunitare Buzău s-a dovedit de bun augur având în vedere că interesul pentru un astfel de proiect este foarte mare, locurile epuizându-se în doar câteva zile, iar în acest moment există o listă lungă de aşteptare.

Potri­vit asociaţiei Au­tism Voice, în Buzău numărul de copii cu TSA este de peste 400, însă această cifră nu este una oficială. Un astfel de demers la Buzău ar putea constitui un prim pas către identificarea situaţiei reale în ceea ce priveşte numărul de copii cu TSA.

Fondurile necesare de­rulării acestui proiect la Buzău au fost strânse de către  doi buzoieni pasionaţi de sport, Ileana Adamescu şi Sorin Ezaru, care au alergat la un maraton în Atena pentru această cauză şi au strâns donaţii pe platforma online Galantom.ro.

Sala pentru desfă­şu­rarea trainingului a fost pusă la dispoziţie în mod gratuit de către Primăria Buzău. Buzoienii care vor să se implice şi să susţină alte astfel de proiecte pot contacta Fundaţia Comunitară Buzău pentru mai multe detalii pe adresa de email [email protected]

Părintele “co-terapeut”

Cursurile au la bază principiile ABA, singura terapie de recuperare ce poate oferi o şansă copiilor cu autism şi tulburări de dezvoltare. Părinţii vor primi şi Pass the Voice KIT, un pachet inovativ de materiale educaţionale, special conceput pentru predarea de noi abilităţi, reducerea comportamentelor inadecvate, putând fi utilizat cu succes în orice situaţie dificilă.

Trainingul este format din trei module: modul de curs pentru părinţi  despre aspecte teoretice ale tehnicilor de predare, precum şi abordările de formare a abilităţilor copiilor, modulul materiale suport, în cadrul căruia fiecare părinte va primi o serie de materiale video care să ofere un model eficient de predare a abilităţilor esen­ţiale şi un modul practic de predare şi feedback. Prin toate aceste module  se încearcă pregătirea pă­rinţilor pentru  ca aceştia să îşi asume rolul de „co-terapeut”.

Acţiunea este prima din proiectul naţional de training în co-terapie pentru autism, Fundaţia Comunitară Buzău facilitând acest lucru, cu ajutorul partene­rilor săi. Asociaţia Autism Voice răspunde acestei situaţii prin oferirea de know-how, metodologii şi instrumente concrete de lucru părinţilor. Astfel, proiectul vine în întâm­pinarea părinţilor care din lipsa posibilităţilor de informare, sau din lipsa resurselor materiale, apelează de multe ori târziu la serviciile de evaluare şi terapie pentru copilul lor şi nu sunt incluşi în programe de training care să-i înveţe cum să lucreze cu propriul copil şi cum să-l ajute pe acesta.

“Modelul de intervenţie în care părintele este <co-terapeut> va creşte atât implicarea familiei în terapie, cât şi numărul de ore de intervenţie, crescând în acest mod şansele de recuperare şi integrare ale copilului.

În cel mai mare studiu bazat pe necesitatea instruirii părinţilor, cer­cetătorii au demonstrat be­ne­ficii clare în dezvoltarea copiilor cu autism ai căror părinţi au fost învăţaţi strategii de promovare a comunicarii sociale. Copii au dezvoltat semnificativ mai multe abilităţi atunci când părinţilor li s-a oferit training individual, în două-trei sesiuni pe săptămână (Autism Speaks & the National Institute of Mental Health)”, informează repre­zentanţii Fundaţiei Comunitare Bu­zău.

Cine sunt beneficiarii proiectului

“Proiectul Pass The Voice al Asociaţiei Autism Voice se adresează familiilor defavorizate, aflate în judeţe în care serviciile de terapie sunt limitate, care au unul sau mai mulţi copii diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist (TSA). Tulburarea de spectru autist reprezintă o de­reglare neuro biologică ce afectează funcţionarea normală a creierului. Conform ultimelor statistici internaţionale, autismul afec­tează 1 din 59 de copii şi are un impact major în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului şi integrarea acestuia în colectivitate, dar şi asupra familiei. Cercetările au demonstrat ca cele mai bune rezultate se bazează pe te­rapia ABA (Applied Behavior Analysis), intervenţia precoce şi implicarea părinţilor în terapie”, informează Fundaţia Comunitara Buzău.

În Romania, există doar 32 specialişti formaţi în ABA, cu acreditare internaţională, iar majoritatea îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti. Numărul mic al acestora nu poate acoperi nevoile de supervizare a programelor copiilor cu autism în alte oraşe din ţară. Deoarece programul de terapie acoperă în medie 2-3 ore pe zi, rolul părintelui de a continua planul de intervenţie şi predarea este unul foarte important.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker