Sport

Ilie Stan, după remiza în fața Rapidului: ,,Cel mai important meci al meu la Buzău!”

Gloria este nevoită să mai aștepte cel puțin o etapă pentru prima victorie de la reluarea campionatului, după rezultatul de egalitate împotriva Rapidului, ce a urmat eșecului de la Timișoara, cu ASU Politehnica. În ciuda remizei albe din Crâng în fața giuleștenilor, care a îndepărtat și mai mult echipa buzoiană de calificarea în play-off, un obiectiv ce ține doar de orgoliul staffului și al jucătorilor, antrenorul Ilie Stan și-a feli­citat public elevii pentru cum au evoluat într-un meci în care puțini le-au dat șansele băieților săi. Ca o paranteză, la casele de pariuri cotele pentru victoria Rapidului au fluctuat înaintea jocului, de la 2.45 la orele dimineții fixându-se undeva la 1.75-1.80 aproape de startul partidei… Până la urmă, giuleștenii au plecat doar cu un punct de la Buzău și au ajuns să tremure serios pentru un loc în play-off. ,,Cred că trebuia să câștigăm acest meci, pentru că am avut câteva ocazii în care puteam să înscriem. Dar nu avem ce să facem. Eu, cel puțin, vreau să îmi felicit jucătorii pentru dăruire, pentru că au respectat ce am pregătit. Dar, știți cum suntem noi, antrenorii, pregătim până la 30 de metri de poartă. De acolo trebuie să vină inteligența și luciditatea lor. Avem o grămadă de pro­bleme. Încercăm să ne facem treaba așa cum trebuie, jucătorii își fac treaba și ei. Noi încercăm să ducem acest campionat până la sfârșit, după aceea cred că o să fie o altă strategie la nivel de club. Încercăm să ne adunăm și să câștigăm jocul următor. Până la urmă, am jucat cu Rapid, echipă de pe locul 3. Era cel mai important meci al meu la Buzău. Dacă câștigam și mai câștigam unul, eram acolo, în primele 5. Dar e foarte greu, pentru că avem o grămadă de probleme. Când joci cu Rapid și nu faci cantonamente, pentru ce mai joci? Nu am stat în cantonament. Sigur, probleme financiare”, a spus, citat de Digi Sport, Ilie Stan. Gloria va evolua pe teren propriu și în următoarea etapă, a 18-a, sâmbătă, 6 martie, de la ora 11.00, împotriva Unirii Slobozia.

Grigore, nemulțumit de scor: ,,Venisem să câștigăm la Buzău!”

Remiza din Crâng, a doua la rând după cea de pe teren propriu cu Ripensia, a tulburat apele în Giulești. Antre­norul Rapidului, Nicolae Gri­gore, a recunoscut că luase în calcul cele trei puncte în meciul de la Buzău, chiar dacă era conștient de valoarea echipei buzoiene, pe care nu reușiseră să o învingă nici FC U Craiova, nici Petrolul, două dintre contracandidatele principale la play-off și, mai apoi, la promovarea în Liga 1. ,,Nu mă mulțumește acest rezultat de egalitate. Am venit aici să câștigăm, să luăm cele trei puncte, mai ales după ce se întâmplase duminică, atunci când am pierdut două puncte la ultima fază (n.r., Rapid a condus cu 2-0 Ripensia, însă timișorenii au egalat pe final). Nu am reușit să câștigăm aici, am făcut și greșeli. Au fost și lucruri bune, dar, per total, suntem nemulțumiți pentru ceea ce s-a întâmplat. Gloria Buzău este o echipă foarte bună, știm asta, am știut de la bun început. Din ce știu, nicio echipă dintre cele cu pretenții, echipele din față, exceptând Poli Timișoara, în etapa trecută, nu a reușit să învingă Gloria Buzău. Nici Petrolul, nici Craiova, nimeni nu a reușit. Ba, chiar, aceste echipe au făcut rezultate de egalitate cu Gloria pe propriul teren. Știam că ne așteaptă un meci greu, nu venisem la Buzău să ne așteptăm la altceva, dar, v-am zis, ideea și obiectivul nostru este de a câștiga trei puncte”, a spus Nicolae Grigore la Rapid TV, citat de liga2.ro.

GLORIA BUZĂU – RAPID BUCUREȘTI 0-0

Gloria Buzău: R. Stoian – Sg. Pîrvulescu, Vîrtej, Perju, C. Toma – Pațurcă (81 Andronic), Balgiu, C. Petre (62 Iul. Roșu) – Cr. Ciobanu (81 Poștoarcă), Chică-Roșă (68 Iurcu), Tucaliuc (81 Nedelea). Antrenor: Ilie Stan

Rapid: H. Moldovan – Jorza, Dandea, Zunic, Florică (50 Finica) – R. Lazăr, Pănoiu (86 R. Ilie) – Oct. Ursu (50 Sefer), Drăghiceanu (63 Ad. Bălan), Hlistei – Al. Ioniță (86 Barbu). Antrenor: Nicolae Grigore

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker